„Şobolaniada” de Floreşti. Primarul se laudă cu plângeri penale. De ce se plâng administratorii?

circulatie florestiProblema şobolanilor din comună pare să nu se mai sfârşească. Deşi nu prea s-au mai întâlnit şobolani, se pare că primarul a vrut neapărat să iasă erou din toată treaba asta, aşa că s-a lăudat la o emisiune radio că a deschis plângeri penale pe numele unor administratori de imobile de pe raza Floreştiului. Administratorii imobilelor se plând de firma de salubrizare. 

„Deratizarea pe domeniul public ştiţi bine că am făcut-o cu eforturile făcute şi problemele pe care le-am întâmpinat, nu mai discutăm de Consiliu Local, au costatat şi cei de la Directia de Sănătate Publică şi cei de la Direcţia Sanitar Veterinară şi corpul de constrol al domnului Prefect care mi-a fost trimis pe cap de cinci ori pentru aceste chestii create de aceşti şobolani. Ideea e că între timp am descoperit că nişte asociaţii de locatari, şi aici nu este vina asociaţiilor de locatari ci a administratorilor care au venit cu nişte hârtii cu care vroiau să ne demonstreze că au făcut deratizarea. Din nefericire le-am demonstrat că acele acte erau nişte acte fictive şi în loc să dea 100 de lei pentru deratizare au dat 50 de lei pentru un act. Aici pot să vă spun că există nişte plângeri penale pe rol şi aşteptăm ca secţia 6 poliţie să îşi facă treaba”, declara primarul comunei în data de 7 ianuarie la Napoca FM.

Întrebat fiind, acesta n-a putut spune câte astfel de plângeri au fost făcute şi nici să dea exemple, dar a promis ca întotdeauna, că va veni cu dovezi. Desigur, dacă într-adevăr au existat „aceste chestii create şobolani”, precum sunt documentele fictive, atunci suntem de acord ca pentru astfel de cazuri administratorii să fie sancţionaţi.

Tocmai din acest motiv, au fost contactaţi o parte dintre administratorii de imobile ai comunei Floreşti, pentru a afla care este părerea dânşilor.

„Am fost sunat de o doamnă de la Poliţia Locală şi i-am trimis pe mail copii după acte, factură, tot. Dacă a făcut plângeri penale, treaba lui.  Primăria a pus pe strada Gheorghe Doja nişte anunţuri că ar fi făcut deratizare. A făcut sau n-a făcut habar nu am, dar nu am văzut nimic. Sincer, nu cred. M-am uitat prin zonă dar nu am văzut nimic. La noi, am cumpărat de la magazin şi împreună cu preşedinţii de bloc am pus prin beciurile blocurilor si prin garaje. Dar la noi nu prea au fost, nu am avut probleme mari. Pe Eroilor, am pus mai multe plicuri în zona ghenelor de gunoi că nu ai unde să pui în alte părţi că e periculos”, ne+a declarat domnul Damian Negrea, administrator al unor imobile de pe strada Gheorghe Doja şi Eroilor.

„La asociaţiile pe care le administrează soţia, noi am deratizat cu cei de la Coral. Noi n-am fost înştiinţaţi în privinţa plângerilor, nu am auzit. Dar cum să fie acte false? La noi nu are cum. Da cum a dedus el că sunt acte fictive, sau false? Şobolanii au dispărut ce crede că a vorbit el şi au fugit şobolanii pe câmp? Sunt foarte puţini, noi am făcut de două ori deratizarea. Administraţia publică nu am văzut să facă deratizare.  După ameninţările că ne amendează, am făcut cu toate asociaţiile de proprietari pe care le avem, în două zile am chemat firma şi am deratizat. Cum poate să dovedească o chitanţă sau o factură că e falsă, că nici măcar nu a trimis vreun reprezentant să vadă că facem deratizare, eu am chemat preşedinţii de blocuri să vadă ca se face şi am mers cu cei de la firmă să ne asigurăm că se face deratizarea ce am plătit-o. Am ajuns în situaţia şi pentru că primăria nu a deratizat de mai multă vreme dar şi din cauza gunoaielor. Acuma avem restanţe, dar noi am semnat un contract cu o firmă de salubritate să ridice gunoiul de 2 ori pe săptămână şi ei ridică 1 dată la două săptămâni? Nu este ok şi normal, că aşa avem şoareci. Noi avem o grămadă de sesizări la ei şi ne tot spun că n-au maşini, că le închiriază. Toţi trebuie să îşi facă treaba.”, ne-a declarat domnul Perşa, soţia dânsului fiind cea care administrează blocur de la Luxor, de pe strada Florilor, Porii, Cetăţii, Sub Cetate.

Juristul Primăriei a refuzat să ne confirme dacă au fost într-adevăr făcute plângeri penale insistând să facem o solicitare către persoana desemnată să păstreze realţia cu presa, astfel că noi am ascultat şi am făcut şi solicitarea, dar la care nu sperăm să avem răspuns căci ne-am obişnuit deja cu ideea că în Primăria Floreşti nu există răspunsuri nici măcar în baza Legii 544/2001.

„Eu n-am fost informat de aşa ceva, n-am auzit. La noi este făcută deratizarea pentru toate asociaţiile de proprietari, am făcut în primăvară şi în toamnă de 2 ori, în octombrie şi în noiembrie. La blocurile administrate de noi se face în fiecare an de cel puţin 2 ori. Am lucrat cu mai multe firme. La mine nu au fost probleme”, ne-a declarat la rândul său, domnul Cosmin Todea, firma dânsului administrând blocuri de pe strada Eroilor precum şi Florilor.

„Eu nu sunt în cauză, am deratizat. Am fost somaţi, notificaţi să facem treaba asta şi am procedat în consecinţă. Noi nici nu am avut probleme cu şobolanii, dar există hotărâre de consiliu şi trebuie să facem toţi. N-am fost nici sancţionaţi, la noi firma de deratizare va reveni joi să pună a doua oară otravă. Da pot să vă spun că am multe plângeri pentru salubrizare. De câte ori o sun pe doamna director îmi promite că va rezolva problema dar nu face nimic. Asociaţia noastră de proprietari, noi suntem la zi cu plata şi cu toate acestea nu beneficiem de servicii bune.  Tot ce ni s-a cerut am făcut, dar ei nu îşi respectă contractul. Dacă o sun şi o întreb de ce n-a venit maşina îmi spune uneori că e liberă maşina. De sărbători m-am trezit că dă gunoiul pe afară. Da să îşi pună înlocuitori, nu e traba mea că e liber angajatul în ziua aia. Nu se face nimic nici cu cei care răstoarnă aceste gunoaie când caută prin ele, pentru ei nu ia nimeni nicio măsură”, ne-a declarat doamna Blaga, administrator pe strada Muzeul Apei.

” Noi nu suntem printre cei cu plângerile penale, am făcut deratitzarea la toate asociaţiile pe care le avem. Un număr de aproximativ 60 de asociaţii. Noi am deratizat cu Coral. Noi nu am prea avut probleme, dar pe Eroilor a fost o problemă. Personal nu am văut nicio capcană sau orice altceva să văd că şi Primăria a făcut, acum nu mai sunt şobolani, dar poate din cauza frigului, numa noi ştim câte solicitări am făcut, număram şobolanii pe degete, dar dacă facem numai noi… Valea de pe Eroilor e plină. Dar n-am avut probleme, nu am fost sancţionaţi. În privinţa salubrizării este o problemă, dacă s-ar putea am schimba firma mâine, dar nu avem cu cine în comuna Floreşti, aici lucrăm doar cu aceeaşi firmă, dar dacă s-ar cumpăra maşini, cele pe care le au sunt de capacitate mică”, ne-a declarat şi doamna Zegrean, administrator pe  străzi precum Florilor, Stejarului, Porii, Eroilor, Plopilor, Tineretului.

Aşa că mergem mai departe şi facem o comparaţie între anunţurile pe care le-a făcut Primăria Floreşti şi Primăria Cluj-Napoca. În primul rând că Primăria Floreşti nu a nunţat aceste deratizări pe care susţine că le-a făcut în trei etape şi pe site-ul insituţiei, dar nici pe site-ul DSP Cluj, unde am găsit anunţul Primăriei Cluj-Napoca, decât prin câţiva fluturaşi lipiţi prin comună. Apoi, aceşti fluturaşi conţin informaţii cât se poate puţine, nu indică interval orar nu care cumva să te aflii pe stradă atunci.

deratizare deratizare floresti

 „Nu ştiu cui a făcut plângeri penale, dar mie somaţie mi-a făcut prin noiembrie şi am făcut deratizare, am chemat un PFA şi eu n-am văzut când au făcut şi ei. La mine au venit cu somaţie şi am zis că bine, eu fac ce ţine de mine, dar nu pot face peste tot, trebuie deratizat tot. La ce şobolani erau aici în zona Florilor, erau cât o pisică, am văzut când au adunat, când am mers să supraveghem la deratizare. E o problemă mai mare în zona fermelor. Stăm foarte prost şi cu salubritatea am făcut sesizări dar nu, suntem foarte nemulţumiţi, nu se ridică la timp, nu se asigură pubele cât ar trebui. Tot din cauza asta se ajunge şi la şobolani, dacă nu se ridică la timp, mai vin şi ăia ce împrăştie gunoiul, dar nu se face nimic”, ne spune la fel de nemulţumit şi domnul Mocan, administrator pe străzile Florilor, Eroilor, Stadionului.

„La mine a venit o doamnă de la Poliţia Locală şi care m-a notificat, m-am conformat, am deratizat cu Coral şi joi vor reveni pentru a doua etapă. Noi nici nu am avut şobolani, a fost preventiv, însă ce problemă am avut noi, ţiganii ne-au furat otrava. Nu mai scăpăm de ei, răstoarnă containerele, şi m-au sesizat oamenii care au geamul spre ghenă şi spuneau că dispar cutiile, am verificat şi erau mai multe dispărute. Salubrizarea este catastrofă. În ajunul Crăciunului ghenele erau pline până în tavan. Am făcut multe sesizări, eu mereu mă cert cu doamna directoare. Dar nu îşi respectă contractul. Mă gândeam că trebuie luate măsuri împotriva lor. Trebui să ridice de 3 ori şi ridică o dată. Ar trebui să le plătesc şi eu 30%. Chiar nu e problema mea că nu au maşini. Au scăpat lucrurile de sub control, sunt şi asociaţii cu datorii, dar aplică acelaşi regim pentru toţi? Noi nu avem datorii. Deci ei pe banii mei pot conta 100%.”, spune cu revoltă în glas şi doamna Macavei, administrator pe strada Sub Cetate.

„Administrez blocul în care locuiesc de pe strada Izvorului. Eu n-am fost atenţionată pentru nimic. Noi nici nu am avut probleme, dar noi am deratizat cu o firmă şi a fost ok, mi-a dat factură, şi n-am avut probleme. Cum noi suntem un singur bloc, la noi probleme mari cu salubrizarea nu sunt. Dacă s-ar putea să schimbăm firma am fi de acord, ca se mişcă cam greu. Noi avem noroc că suntem mai puţini şi atunci se ridică o dată pe săptămână, dar de sărbători au fost probleme şi la noi”, ne-a spus doamna Elisei, administrator pe strada Izvorului.

deratizare floresti etapeNe întoarcem la banii alocaţi în bugetul local vorbim de 130 de mii de lei alocaţi pentru deratizare. Ei bine, citim în presa de casă a Primăriei Floreşti despre etapele de deratizare. Şi e normal să citim acolo doar au acces la documentele din instituţie şi prin urmare ne pot spune cum s-au împărţi banii. Dar ce să vezi? Se pare că sunt probleme la capitolul „Înmulţirea”. La adunare s-au descurcat cele trei etape adunate, dau suma aprobată în Consiliul Local, ceea ce nu puşcă, est înmulţirea pe etapă. Şi aici vă lăsăm dragi cititori să amuzaţi. Vă mai spunem doar că osolicitare scrisă s-a făcut deja de aproximativ o lună şi la Direcţia Sanitar Veterinară pe acest subiect, dar nu au răspuns deocamdată. Să mai aducem în discuţie faptul că o deratizare nu se face pe metru pătrat? Că vorbim de doze de substanţe?

Citeşte şi:

Discuţii aprinse în grupul ACL din Consiliul Local Floreşti pentru deratizare

Floreştenii în culmea disperării: “Cerem DERATIZAREA COMPLETĂ a localităţii, doar suntem contribuabili”

Floreşti: Consilierii au trimis încă 32.000 de lei pentru deratizare. Sunt deranjaţi de criticile apărute în presă

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj