Când cei care se află la conducerea unei comunități iau decizii proaste, ba mai mult insistă cu acestea, cei care plătesc sunt locuitorii. În această lună, câteva companii private din Florești au câștigat, cu sentințe definitive, procesele prin care au cerut despăgubiri după ce, în baza unor hotărâri care înălcau mai multe acte norvative în vigoare aprobate de către Consiliul Local Florești, au plătit sume foarte mari pentru așa-numita taxă pentru accesul pe drumurile din comună. Și nici nu ar fi o problemă atât de mare că a fost comisă o greșeală, nu-s toți consilierii absolvenți ai făcultății de drept dar pentru că la Florești cei care decid în comună nu încetează să ne surprindă (și ne gândim aici începând de la situația legată de PUG-ul comunei până la raportul Curții de Conturi), greseala se repetă!
Un afacerist turc a dat tonul- mai multe companii au deschis procese pentru a cere despăgubiri.
Acest subiect nu este unul nou pentru că v-am prezentat deja, la începutul anului 2018 situația procesului pentru anularea hotărârii. Situația persistă încă din 2016 și nu voi relua subiectul, cei interesați pot citi parcursul lui AICI, AICI și AICI.
Pe scurt, în 2016 a fost aprobată hotărârea privind plata unei taxe pentru eliberarea autorizației de liber acces pe drumurile comunale de pe raza comunei. Încă de atunci reprezentantul unei companii private a atras atenția în ședința de Consiliu Local asupra ilegalității și a sumelor enorme prevăzute în hotărâre.
Apoi, hotărârile (pentru că a existat și o modificare) au fost anulate de instanță.
„Anulează HCL 142/2016 şi HCL nr. 124/2016 privind stabilirea taxei pt. eliberarea autoriz. De liber acces pe drumurile comunale de pe raza com. Floreşti jud .Cluj”, a fost decizia instanței de fond.
La recurs aflăm că: „Instanta de fond in mod corect a subliniat faptul ca cele doua comisii au exprimat puncte de vedere sumare, neargumentate, referatul Politiei Locale nu cuprinde analiza care a stat la baza propunerii de majorare a taxelor si ca paratul nu si-a indeplinit obligatia motivarii actului administrativ. De asemenea instanta a facut trimitere la Decizia nr. 3350/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care arata ca motivarea este o formalitate substantiala a carei absenta sau chiar insuficienta antreneaza incalidarea actului. Cat priveste afirmatia recurentilor ca au respectat prevederile legale, din analiza actului s-a justificat incalcarea a cel putin sase acte normative: Codul fiscal, Normele de aplicare a Codului fiscal,legea administratiei publice locale, OUG nr. 195/2002, OUG nr.21/2001.”.
Sentința defitinivă de anulare ne spune așa: „Respinge recursul declarat de PCF, CLCF, CF împotriva sentinţei civile nr. 1236 din 02.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 5580/117/2016 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Obligă recurenţii în solidar să plătească intimatei SC LS SRL suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2017”.
După sentința definitivă de anulare a hotărârilor, mai multe companii au cerut în instanță despăgubiri. Am găsit două procese finalizate având sentințe definitive conform cărora, acestea și-au recuperat banii plătiți dar și onorariile avocaților.
- Societatea Lale Serv SRL la procesul de fond: „Admite acţiunea. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 6800 lei cu titlu de despăgubiri pentru sumele achitate de către reclamantă în baza HCL 124/2016, anulată prin sentinţa civilă 3186/2017 a Tribunalului Cluj, rămasă defintiivă prin Decizia civilă nr. 5450/2017 a Curţii de Apel Cluj. Obligă pârâţii la 1300 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2018. și la recurs: Respinge recursul declarat de PCF ş.a. împotriva sentinţei civile nr. 2543 din 21.09.2018 pronunţată în dosarul nr. 1552/117/2018 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Obligă recurenţii în solidar să plătească intimatei SC LS SRL suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2019.
- Societatea Contech Logistics SRL la procesul de fond:” Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 24.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru sumele achitate de reclamantă în baza HCL nr. 124/2016. Obligă pârâţii să achite reclamantei suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 octombrie 2018. și la recurs „Respinge recursul declarat de CF şi CLF împotriva sentinţei civile nr.2773 din 09.10.2018, pronunţată în dosarul nr.1551/117/2018 al Tribunalului Cluj, pe care o menţine în întregime. Obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 06.03.2019.”
Astfel, după ce a fost obținută prima sentință definitivă de anulare a hotărârii privind taxa pe drumurile din comună au putut cere despăguri și alte companii afectate de această hotărâre.
Consiliul Local a revenit cu hotărârea dar a fost suspendată imediat de instanțele de judecată. Urmează anularea.
Consilierilor locali li se pune în fața un nou proiect referitor la plata pentru accesul pe drumurile din comună așa că după aprobare apare HCL 39/2018, iar cele două companii au deschis împreună procese pentru suspendarea hotrării și ulterior anularea. Faze separate de această dată pentru că în acest fel vor putea bloca acest proiect pentru mai mult timp. Până la anulare este suspendată deci, în imposibilitate de aplicare.
Admite recursul declarat de reclam. L.S. SRL şi C.L. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2559 din 24.09.2018 pronunţată în dosarul nr. 3074/117/2018 al Tribunalului Cluj pe care o casează, în tot, în sensul că, rejudecând cauza, admite cererea de chemare în judecată formulată de reclam. L.S. SRL şi C.L. SRL. Dispune suspendarea executării HCL Floreşti nr. 39/2018, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă intimaţii C. Floreşti şi C.L. al com. Floreşti în solidar la plata în favoarea fiecărei recurente a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.12.2018, se arată în sentința definitivă de la recursul privind suspendarea hotărârii.
În acest moment se află în desfășurare procesul pentru anulare.
Floreștenii plătesc incompetența celor care conduc comuna iar probleme sunt departe de fi rezolvate.
Locuitorii comunei sunt cei care vor plăti și o fac deja pentru toate aceste nereguli. Numai că…de fapt fără să își dea seama, aruncă cu sume de bani în buzunarele unora…și ca să înțelegeți mai bine, bugetul comunei este al comunității și în mod normal el ar trebui investit pentru o conviețuire în condiții cât mai bune. Și nu poate fi numită „dezvoltare” ceea ce se întâmplă la Florești pentru că prin însăși definiția din dicționar, asta ar însemna să vedem un progres, o evoluție. Deși comuna are mare nevoie de drumuri de legătură cu Municipiul Cluj-Napoca, acestea nu există. Tot mai multe proiecte sunt blocate (aproape toate nu doar cel al drumului de legătură, la fel și proiectul școlii). Au nevoie de creșe, grădinițe și școli dar nu le au și mai rău este că Primăria și Consiliul Local Florești pierd pe capete diferite procese inclusiv privind fondurile europene, primesc amenzi și din păcate niciunul dintre cei care se află la conducere, cei care au putere de decizie, nu inteleg nimic!
Iată câteva exemple actuale:
- Știm deja ce spune sentința definitivă referitoare la situația construcțiilor de la Florești din perioada în care PUG-ul era expirat. Situatuație creeată în cârdășie.
- Mai mult, ultimele controale ale Curții de Conturi arată, conform raportului public, că administrația publică a făcut plăți necuvenite, spre exemplu către cei care executau lucrările la viitoarea școală din Cetatea Fetei chiar dacă acesta nu este finalizată și care, conform raportului de expertiză tehnică realizat de primărie, este un dezastru! „Au fost efectuate plăți pentru obiectivul de investiții ”Proiectare și lucrări de construire școala P+2E, împrejmuire, branșamente utilități pe b-dul Cetatea Fetei, comuna Florești”, mai mari decât cele cuvenite”, „Au fost efectuate plăți pentru servicii de dirigenție la obiectivul de investiții ”Proiectare și lucrări de construire școala P+2E, împrejmuire, branșamente utilități pe b-dul Cetatea Fetei, comuna Florești”, mai mari decât cele cuvenite, fiind cauzat un prejudiciu bugetului local”, arată raportul.
- Apoi, tot raportul Curții de Conturi ne arată că după ce au alocat fonduri de la buget pentru organizarea târgului de Crăciun din fostul poligon, cei care s-au ocupat de organizare au încasat sumele de bani din cadrul târgului (pentru căsuțe, taxa la patinoar, închiriere patine, etc) și nu au plătit primăriei nimic pentru închirierea patinuarului. „Au fost efectuate cheltuieli pentru amenajarea unui patinoar în comuna Florești, care a fost închiriat unei asociații culturale, care a încasat tarifele de acces pe patinoar și din exploatarea bunurilor adiacente, 10 căsuțe, patine etc., fără însă a vira vreo sumă către UATC Florești”, spune raportul Cuții de Conturi.
Dacă toate aceste sume adunate ar fi fost folosite pentru proiecte realizate cu adevărat pentru locuitori lucrurile ar fi stat cu totul altfel.
Citește și: