Juristul Primăriei Floreşti le-a atras atenţia consilierilor, în şedinţa de ieri că ar fi bine să evite procesele în contencios prin care se urmăreşte anularea unor hotărâri de Consiliu Local. Consilierii au început să facă glume pe acest aspect spunând că la 3 procese în contencios se va dizolva Consiliul Local. Totul a pornit de la aprobarea a două proiecte despre care unii au spus că nu se încadrează în litera legii, juristul însă, spune ce spune primarul şi pentru ce nu ştie, are noroc că s-a încheiat programul de muncă.
„Să evităm revocarea sau anularea în contencios a prea multor hotărâri. În procesul dumneavoastră intern, deliberativ luaţi în calcul şi textul legal. Ca o îndrumare. Decât să nu respectaţi deloc, mai bine să vă orientaţi după”, a spus Alin Orza, juristul Primăriei Floreşti.
„Nu te necăji că la 3 revocări se dizolvă consiliul”, a răspuns glumind consilierul PDL, Nicolae Oltean.
Un alt consilier al PDL, Anca Chirca vine şi contrazice. „Nu e adevărat. Domnule jurist spuneţi, se dizolvă sau nu? Îmi sunteţi dator cu un răspuns. Mai este valabil acel articol din Legea 215 prin care se dizolvă consiliul la 3 revocări, la 3 procese în contencios? Am verificat împreună şi vă spun eu că nu este”.
Juristul primăriei a promis că în dimineaţa următoare va afla dacă există acest articol din lege şi le-a reamintit consilierilor că programul său de muncă s-a încheiat.
Toate aceste discuţii au pornit de la două proiecte aprobate de consilierii locali, despre care juristul Primăriei Floreşti spune că nu respectă legea. Primul a făcut referire la aprobarea unei modificări la o hotărâre prin care se cerea acordarea unei subvenţii tuturor elevilor din comună indiferent de ce şcoli urmează. Pe imaginile din filmări se vede cum juristul se consultă doar cu persoanele care au adus argumente pentru care nu trebuia votat proiectul (primarul şi directorul şcolii din comună), iar apoi invocă aceleaşi motive. Detalii şi imagini despre acest subiect se pot afla AICI.
Un alt proiect care a stârnit discuţii legate de legalitate a fost proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 30.000 lei pentru echipa de fotbal „Avântu 1970” din Luna de Sus. Se pare că pentru a primi această sumă de bani, conform consilierilor, echipa de fotbal trebuie să îşi schimbe numele, ea având titlu de asociaţie.
Cu toate acestea suma de bani a fost alocată prin vot echipei de fotbal, cu exceptia consilierilor care s-au împotrivit, Hinteuar Tatiana (PNL), Nicolae Oltean (PDL) şi Traian Abrudan (PDL), acesta din urmă fiind şi preşedinte de şedinţă. Traian Abrudan le-a cerut consilierilor să îşi găsească oameni care să semneze pentru această hotărâre căci el nu va semna.
De altfel, reprezentanţi ai executivului Primăriei Floreşti au dat de înţeles că vor prezenta Prefectului judeţului Cluj punctele lor de vedere cu privire la legalitatea acestor proiecte.
Astfel, dacă este să facem un calcul, prima hotărâre a Consiliului Local Floreşti revocată printr-un proces în contencios administrativ a fost HCL 150/2012 conform căreia au fost alocaţi 80.000 de lei pentru cumpărarea unei case în vederea evitării demolării unor blocuri construite prea aproape. Dacă şi aceste două proiecte vor fi atacate şi apoi anulate, atunci vor fi 3 în total.