Exclusiv. Despre mahării din urbanismul floreştean. Cine sunt şi cu ce firme activează?

case florestiNu este un secret pentru nimeni faptul că la Floreşti nu mai vorbim de o vreme bună de dezvoltare. La Floreşti vorbim deja de foarte mulţi bani, de ilegalităţi şi chiar vieţi distruse, toate astea pentru ca unii să încaseze liniştiti.

Exact aşa cum nu este un secret nici firma care proiectează într-o veselie la Floreşti. Ce nu ştiu mulţi însă, este cine conduce acea firmă, ce legătură strânsă are cu Primăria Floreşti. Bineînţeles, pentru ca lucrurile să meargă ca unse, cineva trebuie să fie în Primărie tocmai pentru a „elibera calea” şi dacă se poate chiar şi autorizaţiile de construire.

Concret, vorbim de două persoane importante şi mai multe firme. De legături clare între cele două persoane inclusiv de rudenie şi mai ales de o favorizare în ce privesc construcţiile la Floreşti. Şi pentru că înainte să construieşti trebuie să ai un proiect, nu se poate să nu treci pe la firma de proiectare a vărului arhitectului din Primăria Floreşti. Şi sunt convinsă că foarte mulţi au trecut pe lângă mai multe panouri de şantiere şi au constatat că au ceva în comun: firma de proiectare. Cu toate acestea, chiar dacă au citit foarte mulţi numele de firmă SC Euro Regal SRL, floreştenii trebuie să ştie că aceasta nu este singura firmă care proiectează la Floreşti şi care e strâns legată de arhitectul din Primăria Floreşti.

Doi mahări ai urbanismului floreştean şi mai multe firme cu care proiectează. 

Voi veni în faţa dumneavoastră cu exemple de firme şi cu mai multe construcţii din Floreşti. Construcţii care au distrus vieţi, care au şi procese în instanţă de câţiva ani sau care au fost intens contestate de locuitorii din zona şantierelor atât la Primăria comunei Floreşti şi până la Prefect, Consiliu Judeţean şi Inspectoratul de Stat în Construcţii însă fără succes.

După cum am spus, mulţi aţi auzit de SC Euro Regal SRL. O firmă a cărui asociat unic este Gabriel Nicolae Mureşan. Acesta este văr cu Alexandru Lădariu, arhitect în Primăria Floreşti şi respectiv şeful biroului de urbanism din cadrul instituţiei.

euroregal euro regal 1

Veţi spune: „Şi ce? Dacă e văr cu el nu are voie să aibă o fimă de proiectare şi să proiecteze la Floreşti?”. Ba da, numai că e cam bătător la ochi cum această firmă proiectează într-o veselie la Floreşti de parcă ar avea contract cu Primăria, iar când cei doi sunt implicaţi în altă firmă ce proiectează în comună este deja o problemă. Prefer să cred că domnul Lădariu este doar drăguţ şi o „recomandă” cu căldură tuturor celor care vor să construiască la Floreşti, orice. Aş spune că un alt motiv ar putea fi faptul că această firmă e una foarte bine pregătită şi asta o recomandă, dar nu ştiu din moment ce această firmă proiectează blocuri la nici 3 metri de alte blocuri sau câte un bloc lângă o amărâtă de casă. Şi exemple concrete veţi vedea mai jos.

Lădariu şi Mureşan asociaţi într-o firmă ce a proiectat la Floreşti. Lădariu, cercetat de ANI pentru conflict de interese. 

Am arătat în septembrie 2014 cum Alexandru Lădariu îşi dădea autorizaţii de construire pe propria firmă. Mai mult, firmă trecută în declaraţia de interese postată pe site-ul Primăriei Floreşti. Şi nu vreau să mă repet, dar detalii şi documente găsiţi AICI

declaratie de interese
Declaratie de interese Alexandru Ladariu

ladariu autorizatie ladariu autorizatie 1

firma firma 1

La un an diferenţă, în septembrie 2015, reprezentanţii ANI ne confirmă faptul că Alexandru Lădariu este cercetat pentru conflict de interese. Detalii şi documente AICIladariu

Şi uitaţi-vă bine pe documente, veţi vedea legătura imediat. În această firmă, AG TEKTUM SRL îl regăsim şi pe Gabriel Mureşan, cel care pupă foarte multe ponturi legate de ce urmează să se construiască la Floreşti.

De altfel, legătura dintre cei doi nu este doar la Floreşti. Pentru că firma lui Mureşan este din Dej, aceştia şi-au dat mâna şi la Dej, iar aici exemplificăm printr-un proiect PUZ al unui ansamblu de locuinte din 2008 publicat pe site-ul Primăriei Dej. Prin urmare, cei doi nu ar putea spune sub nicio formă că nu se cunosc sau că nu au nicio legătură.ladariu si muresan

Pe Alexandru Lădariu îl regăsim şi într-o altă firmă, dar care are activitatea suspendată. Şi pentru că informaţiile nu au fost actualizate la instituţiile superioare, nu ştim ce s-a întâmplat cu această firmă până la urmă.

lexel 1lexel

De la dezvoltare la haos urbanistic şi vieţi distruse.

Dacă înainte de 2008 când au început construcţiile la Floreşti se vorbea despre o dezvoltare urbanistică, Floreştiul a ajuns deja să fie foarte încărcat de betoane. Şi nu e de mirare, construcţiile aduc bani mulţi şi pentru foarte mulţi constructori şi proiectanţi nu a mai contat că afectează vieţile celor din jur. Unul dintre cazurile foarte grave, construcţie ce se află în litigiu a fost proiectată chiar de către Firma lui Gabriel Mureşan şi mai mult se află chiar sub nasul lui Alexandru Lădariu, primarul comunei şi Consiliul Local Floreşti. Familia a cărei case a fost distrusă  din cauza unei construcţii ilegale (n.red. pentru că începând de la hotărârea de Consliu Local care spunea de o extindere nu demolare, nu s-au respectat multe alte prevederi legale) se află chiar vis-a vis de sediul Primăriei comunei Floreşti.  Au văzut toţi cei menţionaţi mai sus ce au făcut şi au tăcut. Clădirea se află în litigiu de câţiva ani. Beneficiarul îşi vede liniştit de afacere iar familia de alături are casa distrusă. Despre acest caz am relatat deja şi toate detaliile precum şi imagini, documente găsiţi AICI.

constructie sens constructie constructie sens

Locuitorii din alte zone se plângeau de gălăgia făcută peste noapte pe şantierele de lângă blocurile lor. Surpinzător, întâmplarea a avut loc pe un şantier al unei construcţii proiectate de către firma lui Gabriel Mureşan. Detalii despre incident şi documente, AICI.

urusagului 2 urusagului 4

Un alt caz mai recent a fost pe strada Stejarului, unde un locuitor ne-a sesizat la acel moment că în imediata lui apropiere se construieşte un bloc. Ajunşi la faţa locului constatăm că este vorba tot de o clădire proiectată de Euro Regal. Şi mai mult, numarul de etaje par să nu corespundă cu cel afişat pe panoul de şantier, după cum ne relata bărbatul ce locuia în casa îngropată între blocuri.

stejaruluistejarului 1 stejarului 2

Până şi construirea caselor familiale treceau prin firma de proiectare a lui Gabriel Mureşan.

cetatii cetatii 1

O altă construcţie pentu care s-au făcut sesizări şi care de altfel vizitează des Consiliul Local, este această construcţie de pe strada Sub Cetate. Evident, proiectantul este tot Euro Regal.

sub cetate 1 bloc sub cetatesub cetate

Locuitorii din zonă şi-au manifestat nemulţumirea asupra faptului că pentru acest bloc, prin derogări s-a construit un etaj în plus.

Şi nu în ultimul rând, o altă construcţie ce poartă semnătura proiectantului Euro Regal este o clădire de pe strada Cetăţii. Această construcţie a fost intens criticată şi pe site-urile de socializare în special pentru distanţa faţă de blocul alăturat.

bloc cetatii bloc cetatii 2bloc cetatii 1

Cu singuranţă, fără prea multe comentarii imaginile vorbesc de la sine. Este clar, nu mai vorbim de dezvoltare urbanistică. Este un coşmar şi aceste imagini sunt doar câteva dintre „realizările” acestei firme.

Cine va stopa această caracatiţă din urbanismul floreştean care se întinde şi în Consiliul Local precum şi la rudele celor care aprobă, semnează teancuri de documente şi permit aceste construcţii stând în birou?

Din păcate speranţele sunt mici. Cu toate acestea, în urma mai multor articole, sesizări ale cetăţenilor cineva intervine: arhitectul judeţului, Claudiu Salanţă. Intervenţia sa aduce la Floreşti controale care atrag după sine şi implicarea Instituţiei Prefectului Cluj care ulterior a solicitat revocarea pe bandă rulantă a unor Hotărâri de Consiliu Local Floreşti privind construcţiile de la Floreşti din ultima perioadă. SAlanţă a demarat controale pentru activitatea din urbanismul floreştean din ultimele 6 luni. Raportul nu este finalizat, dar unele clădiri sunt cu siguranţă. Pentru aceste lucrări nu se mai poate face nimic.

Între timp, primarul comunei se plânge prin emisiuni  că presa, arhitectul şef al judeţului şi prefectul fac presiuni pe el. Ei bine, aceste presiuni făcute pe primarul din Floreşti nu fac referire decât la respectarea Legii şi este păcat că trăim în lumea în care pentru ca Legea să fie respectată să fie necesar să faci presiuni.

Şi pentru ca peisajul de la Floreşti să fie complet, primarul din Floreşti s-a grăbit să îşi facă o Comisie Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism. De ce? Simplu: această comisie l-ar fi ajutt să scape de reprezentanţii Consiliului Judeţean şi respectiv de Salanţă. Nu de alta dar la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi-a rezolvat totul, de acolo nimeni nu răspunde la plângerile cetăţenilor, la cererile presei, la absolut nimic.

Despre toate acestea puteţi citi mai multe, analiza documente AICI, AICI şi AICI.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj