Armonia, versatilitatea lirică și momentele de neuitat vor încânta publicul clujean la Microstagiunea estivală Opera Summer Hub 2020, prin evenimente lirice și coregrafice prezentate în aer liber pe tot parcursul lunilor august și septembrie.
Opera Summer Hub 2020
Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Asociația Culturală „Opera 2 You” readuc bucuria muzicii și a dansului mai aproape de spectatori grație proiectul inedit co-organizat alături de Cluj Innovation Park și Asociația Clusterul de Industrii Creative Transilvania, în cadrul Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative Cluj-Napoca (CREIC) – spațiu dinamic pentru comunități de creativi, freelanceri, pentru start-up-uri, dar și corporații, cu activitate în industriile culturale și creative. Le este alături Londoner – unul dintre cele mai cunoscute branduri de pe piața HoReCa din Cluj-Napoca.
Unică pe scena culturală a României, inițiativa „Opera Summer Hub” are misiunea de a oferi o experiență artistică senzorială, adaptată contextului limitărilor pe care le traversăm în această perioadă, dând o notă optimistă peisajului clujean estival. Proiectul se bucură de susținerea Primăriei și a Consiliului Local Cluj-Napoca, fiind prezentat în cadrul SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, inițiată de Ministerul Culturii.
Menținând amintirea vie a proiectelor de tradiție Opera Aperta și La Operă, create de teatrul liric clujean și reiterate anual în centrul cetății clujene, noul proiect păstrează la fel de pulsant acest spirit artistic, reamintind farmecul muzicii și al dansului ce transcend timp și spațiu, reunindu-ne indiferent de distanțele fizice. Pusă în scenă în aer liber pe terasele verzi ale Cluj Innovation Park, microstagiunea Opera Summer Hub propune publicului seri tematice săptămânale, care îmbină arta lirică cu cea gastronomică într-o fuziune fascinantă, sub egida a două concepte artistice: Opera à la Carte și Opera Picnic.
Prezentate la fiecare final de săptămână, evenimentele Microstagiunii „Opera Summer Hub 2020” își invită spectatorii la Opera à la Carte: seri tematice atât din punct de vedere muzical cât și culinar, desfășurate pe terasa din cadrul CREIC, unde îndrăgiții soliști ai Operei clujene vor prezenta recitaluri tematice. Programul artistic va fi complimentat de cine à la Carte în același specific, pregătite cu măiestrie de bucătarii Londoner. Numărul de participanți acceptați, în contextul limitărilor de proximitate fizică, este de 100 persoane.
Cel de-al doilea proiect realizat în cadrul microstagiunii, Opera Picnic, ne aduce muzica mai aproape în amfiteatrul verde al CREIC. Generoasa scenă aprinde lumina reflectoarelor asupra unor spectacole mai ample ce vor reuni soliști, balerini și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, admirați de spectatorii care se pot bucura și de un coș de picnic special pregătit de bucătarii Londoner, servit pe paturi de picnic aranjate pe terasele amfiteatrului. Numărul de participanți la acest proiect este de 500 persoane, iar din același considerent al normelor sanitare, spectatorii sunt rugați să își aducă propriile pături la evenimentele Opera Picnic.
Opera Summer Hub 2020 – program
Calendarul complet al evenimentelor anunță spectacole de excepție adresate iubitorilor tuturor genurilor, interpretate de soliștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și invitații lor speciali:
• Vineri, 14 august, ora 20:00 – Evenimentul OPERA À LA CARTE : Seară românească;
• Sâmbătă, 15 august ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Seară de Balet;
• Vineri, 21 august ora 20:00 – Evenimentul OPERA À LA CARTE : Seară internațională;
• Sâmbătă, 22 august ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Opriți timpul! Muzica anilor ’80;
• Vineri 28 august ora 20:00 – Evenimentul OPERA À LA CARTE: Seara rusească;
• Sâmbătă, 29 august ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Beethoven 250;
• Duminică, 30 august, ora 20:00 – Evenimentul OPERA À LA CARTE: Seara spaniolă;
• Vineri, 4 septembrie ora 20:00 – Evenimentul OPERA À LA CARTE: Seară franceză;
• Sâmbătă, 5 septembrie ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Filmul în concert;
• Duminică, 6 septembrie, ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Gala Rossini;
• Vineri, 11 septembrie ora 20:00 – Evenimentul OPERA À LA CARTE: Seară americană;
• Sâmbătă, 12 septembrie ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Opereta sub clar de lună;
• Duminică, 13 septembrie, ora 20:00 – Evenimentul OPERA PICNIC: Disney Medley.
Bucuria revederii live a artiștilor Operei clujene cu publicul va fi una deosebită, după o distanțare socială ce i-a ținut departe de scena clasică timp de trei luni. De la ultimul eveniment liric prezentat în sala de spectacole, la începutul lunii martie 2020, contextul stării de urgență determinată de pandemia Coronavirus i-a inspirat pe reprezentanții Operei Naționale Române din Cluj-Napoca să își invite publicul pe scena virtuală a propriului site, acolo unde au prezentat treizeci și cinci de transmisii online ale celor mai reușite și apreciate spectacole din arhiva instituției, pe parcursul lunilor martie – iulie 2020. Acestea au înregistrat un record de peste 50.000 vizualizări, reamintind atât artiștilor, cât și spectatorilor forța incredibilă a artei și versatilitatea muzicii care ne reunește indiferent de distanțele fizice.
Fascinația și bucuria spectacolelor live este, însă, incomparabilă și putem să o simțim din nou pe parcursul întregii veri, la OPERA SUMMER HUB. Evenimentele în aer liber promit surprize infinite și acorduri speciale sub clar de lună, la Cluj Innovation Park (Strada Tiberiu Popoviciu, nr. 2-4, Cluj-Napoca).
Opera Summer Hub 2020 – Bilete
Biletele tuturor evenimentelor Opera à la Carte și Opera Picnic pot fi achiziționate online, pe www.bilete.ro. Același site, precum și pagina oficială a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, www.operacluj.ro, conțin toate detaliile evenimentelor, alături de Regulamentul oficial dedicat spectatorilor (https://bit.ly/31Kc7sn), impus de contextul stării de alertă.
Proiectul OPERA SUMMER HUB 2020 se bucură de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca.
Inițiativa artistică are susținerea sponsorilor și partenerilor principali NTT DATA, Raiffeisen Bank, Mercedes Benz și RMB Inter-auto, Farmec, Rețeaua de sănătate Regina Maria, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, FSP Global, PMA Invest, Eco Garden Construct, Antares.