Cluj-Napoca: verificări pentru respectarea măsurilor Covid-19.

polițiștiiÎn perioada 8-9 august a.c, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj- Napoca au continuat activităţile atât pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei COVID-19, cât și cu scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale și asigurării siguranței rutiere.

În activitățile desfășurate au fost angrenați polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În cadrul acţiunilor au fost verificate peste 140 de terase, săli de jocuri şi zone de agrement, fiind legitimate aproximativ 300 de persoane.

De asemenea, au fost verificate 135 de mijloace de transport în comun şi legitimaţi peste 1000 de călători.

În urma neregulilor constate, 21 de persoane au fost sanţionate contravenţional pentru nerespetarea Legii 55/2020, privind privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, 19 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea Legii 61/1991R. privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Pe linie rutieră, 66 de vehicule au fost verificate de către poliţiştii, fiind sancţionaţi 27 de conducători auto pentru abateri ale normelor rutiere în vigoare.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj