vineri, martie 29, 2024

Ultima luptă din competiţia internă se dă la Raliul Harghitei

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

raliuSimone Tempestini, Marco Tempestini, Bogdan Marișca și Florin Tincescu sunt piloții Napoca Rally Academy care vor lua startul în Raliul Harghitei, ultima etapă din       Campionatul Național de Raliuri Dunlop. 

Echipajele Napoca Rally Academy sunt pregătite pentru Raliul Harghitei, ultima etapă din acest sezon în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Fără o miză deosebită în ceea ce privește situația din clasamentul general, toate echipajele și-au propus să termine sezonul intern cu stil. Marco Tempestini și Toni Avram vor lua statul, ca de obicei, cu modelul Ford Fiesta R5 și vor ataca podiumul încă de pe prima probă specială.

“Etapa de la Harghita nu are miză pentru noi ca echipă, dar sunt sigur că fiecare dintre noi vrea să termine cât mai bine acest sezon. Vom încercă să avem un ritm cât mai bun încă de pe prima probă și sper să ne luptăm pentru un loc în top trei”, a spus Marco Tempestini.

După evoluția excelentă din Rally Adriatico, la prima participare cu modelul Ford Fiesta R5, Simone Tempestini și Dorin Pulpea revin în competiția internă cu modelul Peugeot 207 S2000.

“Îmi place etapa de la Harghita și obiectivul meu este să cresc ritmul constant. A fost un sezon în care am învățat multe și asta s-a văzut în evoluția mea de pe probe. Vreau să termin cu un rezultat bun care să mă motiveze pentru sezonul viitor”, a spus Simone Tempestini.

Pentru Bogdan Marișca și Carmen Poenaru Raliul Harghitei este un raliu în care vor continua procesul de acomodare, obiectivul fiind acela de a parcurge cât mai mulți kilometri.

“A fost un sezon interesant, dar ultima etapă nu mai are o miză deosebită pentru noi. În aceste condiții cel mai important este să ajungem la final, să ne perfecționăm modul de lucru și să ne bucurăm   de fiecare kilometru parcurs”, a spus Boogdan Marișca.

În etapa de la Harghita va lua startul și echipajul Florin Tincescu/Iulian Nicolaescu cu modelul Citroen C2 R2 Max. Fără a avea un program complet în competiția internă, juniorul Napoca Rally Academy își continuă pregătirea pentru etapele din europeanul de juniori.

“Orice prilej de a parcurge kilometri cu această mașină înseamnă experiență în plus pentru sezonul viitor. Și zîn 2015 vom continua în Junior ERC și pregătirea noastră este extrem de importantă”, a spus și Florin Tincescu.

Raliul Harghitei, ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, se va desfășura în perioada 26 – 27 septembrie. Vineri, în prima zi a raliului, sunt programate patru probe speciale cu o lungime de 31,29 kilometri. Startul pe prima proba se va da la ora 13:06, iar super speciala se va desfășura începând cu ora 17:00. Sâmbătă, în ziua a doua, startul pe prima probă se va da la ora 10:24, iar sosirea este prevăzută la ora 18:15. În total piloții au de parcurs încă 6 probe cu o lungime de aproape 80 kilometri.

 

Articole Noi