Gherla-Fizeşu Gherlii-Ţaga: DJ 109C care trece prin localitatea Fizeşu Gherlii a fost completat cu balast.
Totodată a fost reprofilat pe o lungime de 4,2 de km, respectiv reciclat pe o porţiune de 2,3 de km.
Totodată, reprezentanţii societăţii Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj au precizat faptul că lucrările de reparaţii în interiorul localităţii vor fi finalizate în cursul zilei de astăzi, 6 august 2014.
Asta, ţinând cont, bineînţeles, şi de condiţiile atmosferice.
„M-am deplasat ieri la Fizeşu Gherlii şi am discutat cu responsabilul de şantier despre stadiul lucrărilor pe acest sector de drum.
Despre când se va finaliza, care sunt problemele pe care le întâmpină şi cum putem să-i sprijinim în continuare.
Din ce am văzut, lucrările se desfăşoară într-un ritm foarte alert şi preconizez faptul că acestea vor fi finalizate mai devreme de 20 de zile, cum era termenul iniţial estimat.
Chiar astăzi ne dorim să ieşim cu lucrările din localitate astfel încât toţi cetăţenii să poată beneficia, într-un timp cât mai scurt”, a declarat domnul Mihai Seplecan.
Reamintim în acest context faptul că lucrările de intervenţie asupra acestui sector de drum vizează o suprafaţă totală de 29.118 mp.
De asemenea, eliminarea gropilor prin acoperirea cu aproximativ 1.500 mc de material pietros și tratarea burdușirilor prin aplicarea unui strat de bază de 6cm.
Citește mai multe din ”Administrație”.