Arhitecţii din Transilvania îşi dau întâlnire în această toamnă la Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2015. Evenimentul va avea loc între 3 şi 19 octombrie, la Cluj-Napoca.
Scopul evenimentului este de a aduce arhitectura în atenția opiniei publice, de a promova excelența în arhitectură și de a forma publicul în spiritul valorilor arhitecturii. Tema aleasă pentru ediția din acest an, ”Memorie şi comunicare” va fi abordată de arhitecți români și străini recunoscuți pe plan internațional în cadrul conferinței BATRA 2015. Potrivit arhitectului Guttmann Szabolcs, președintele Ordinului Arhitecților din România Filiala Transilvania (OART), ”memoria leagă obiectul de arhitectură de trecut, iar comunicarea îl leagă de viitor”.
Deschiderea oficială a Bienalei va avea loc pe 3 octombrie, cu vernisajul expoziției-concursBienala de Arhitectură Transilvania 2015, cu scopul de a promova cele mai reușite exemplede practică profesională, în urma căreia vor fi acordate premiile BATRA 2015.
Expoziția-concurs este itinerantă, urmând să fie prezentată și în alte orașe din Transilvania:
22 octombrie – 5 noiembrie 2015*: Baia Mare
9 noiembrie – 23 noiembrie 2015: Satu Mare
26 noiembrie – 10 decembrie 2015: Alba-Iulia
14 decembrie – 28 decembrie 2015: Oradea
1 martie – 27 martie 2016: Zalău
1 aprilie – 27 aprilie 2016: Bistrița*datele evenimentelor pot suferi modificări, în funcţie de organizarea locală
JURNALIŞTII ŞI CLIENŢII IDEALI, PREMIAŢI
Noutatea Premiilor BATRA 2015 este secţiunea referitoare la arhitectura în mediul rural, introdusă ca şi categorie de concurs. Alte categorii includ: arhitectura locuinţei, a dotărilor comunitare şi de producţie, arhitectura spaţiului public, a patrimoniului cultural, arhitectura spaţiului interior, etc.
De asemenea, tot o premieră o reprezintă faptul că, în această ediţie a Bienalei, nu vor fi premiaţi doar arhitecţii, ci şi beneficiarii lucrărilor de arhitectură (clienţi, persoane fzice, juridice sau institiţii publice) și jurnaliștii care scriu despre arhitectură. Astfel, una din categoriile speciale este premiul pentru beneficiarul ideal. Pentru această secţiune, arhitecţii sunt rugaţi să nominalizeze beneficiarii cu care au avut o bună colaborare şi să trimită o scurtă motivare pentru alegerea făcută. De asemenea, se acordă premiul pentru cel mai bun articol cu și despre arhitectură/arhitecți.
Un eveniment important din cadrul BATRA 2015 este Ziua Arhitectului, care va fi sărbătorită pe 5 octombrie, prin inaugurarea plăcuței comemorative Pákey Lajos, arhitect şef al oraşului Cluj în primele decenii ale secolului al XX-lea şi prin celebrarea a 45 de ani de existenţă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca.
JURIU INTERNAŢIONAL, NUME MARI ALE ARHITECTURII MONDIALE
Juriul premiilor BATRA 2015 este format din arhitecţi consacraţi, din ţară şi străinătate:
Preşedintele juriului: Constantin Gorcea (România), Preşedintele Ordinului Arhitecţilor Filiala Nord-Est
Rachel Armstrong (Marea Britanie), profesor de arhitectură experimentală la Newcastle University School of Architecture
Lorenzo Cotti (Elveţia), arhitect, urbanist, specialist în urban gaming simulation
Håkon Iversen (Norvegia), director și partener la David Lock Associates Nordic
Golda János (Ungaria), profesor la Departamentul de Arhitectură al Universității dinGyőr.
Mirjana Lozanovska (Australia), director al School of Architecture and Built Environment, Faculty of Science, Engineering and Built Environment, la Deakin University
François Meyer (Elveția), fondator Meyer François Architecte, locul 1, secțiunea locuire, la Best Architects 15
Paola Rizzi (Italia), profesor de arhitectură, analiză și proiectare urbană, intervenții de urgentă în spațiul urban și arhitectură sustenabilă la Facoltà di Architettura di Alghero
DESPRE BIENALA DE ARHITECTURĂ TRANSILVANIA
Bienala de Arhitectură Transilvania este organizată de Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, în colaborare cu filialele Alba, Bihor, Nord-Vest, Satu-Mare, prin programul de finanțare OAR a filialelor pentru evenimente, pe bază de regulament propriu și autonomie în organizare.
Din echipa de organizare a evenimentului fac parte:
Președinte: Daniela Maier
coordonatorii: Adina Moldan, Dan Ștefan Domșa, Ionuț Radu Filip
curatorii: Guttmann Szabolcs , președinte OAR Transilvania, Fleschin Stelian, președintele OAR Filiala Alba, Falub Cosmin, președintele OAR Filiala Bihor, Paskucz Ioan Ștefan, președintele OAR Filiala Nord-Vest, Iuoraș Violeta, președintele OAR Filiala Satu-Mare.