Politica adusă pe scena de la Românii au Talent. Emil Boc, ironizat

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj

coadaLa fel ca în anii trecuţi, clujenii au format o coadă imensă la intrarea în Casa de Cultură a Studenţilor unde au avut loc reprezentaţiile taletaţilor români. În cadrul reprezentaţiilor de astăzi, o copilă în vârstă de 7 ani din Dej le-a arătat celor prezenţi talentul ei în a recita poezii.

Nu părea nimic în neregulă însă, poezia compusă de profesorul ei şi recitată cu atâta fler i-a făcut pe mulţi să ajungă la concluzia că ar avea şanse mult mari la alegeri, căci un politician nu ar putea ieşi în faţa poporului cu un discurs mai bun.

Pe parcursul recitării poeziei, feţita a rostit printre versuri „Sunt mai înaltă şi mai deşteaptă, votaţi-mă pe mine!”.  Acesta a fost momentul când în sală s-au auzit râsete, ba mai mult, Andi Moisescu a şi rostit numele lui Emil Boc.  Ei bine, acesta nu a fost singurul care s-a gândit la fostul Prim Ministru.

Pe de altă parte însă, juratul Mihaela Rădulescu a ţinut să îşi manifeste dezacordul faţă de această iniţiativă a profesorului: „Nu mi se pare în regulă. Ai fost pusă să reciţi nişte lucruri despre care nu ştii pentru că eşti prea mică, poate că nici din sală nu ştiu mulţi despre ce ai vorbit şi asta doar pentru a face mişto”.

Mai mult, juratul Constantin Cotimanis (Bebe) a şi atras atenţia părinţilor fetiţei, care  de de altfel, a rostit printre altele şi mult adevăr legat de clasa politică din România.

Din păcate, acesta a fost şi motivul pentru care fetiţa nu va merge în etapa următoare, însă Bebe a precizat că atunci când va fi mai mare să îl caute şi asta pentru că fetiţa a spus că îşi doreşte să ajungă actriţă.

Articole Noi

Tunsoare sau aranjat GRATUIT

La fiecare programare pentru vopsit sau decolorat, te așteaptă un cadou: tunsoarea sau aranjatul GRATUIT! 💇‍♀️💖 📞 Sună acum la 0754458985 pentru detalii și

vopsire gratuită cluj, allure clinique de beaute, cluj24h.ro, decolorare păr cluj, vopsire păr cluj