”Paşaport de succes pentru copii şi tineri cu deficienţe de vedere”, un proiect al Asociaţiei Pontes pentru tineri cu deficienţe de vedere

0
333

nevazatoriAsociația Pontes în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români Filiala Cluj-Napoca, anunţă implementarea proiectului ”Paşaport de succes pentru copii şi tineri cu deficienţe de vedere”.

Proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 883.936,00 lei, din care asistență financiară nerambursabilă solicitată 795.542,40 lei.

Obiectivul general al proiectului este de a aduce laolaltă tineri văzători şi nevăzători, în acest proiect unic, proiect care ne ajută să redescoperim frumuseţea nevăzută a oraşului în care trăim şi ne dă ocazia de a ne cunoaşte mai bine, cu implicarea participativă a actorilor sociali publici şi privaţi locali, într-o rețea sustenabilă pe termen mediu și lung la nivelul comunității.

Vor beneficia de acest proiect 322 de persoane:

 100 de copii și tineri cu deficiențe de vedere

 22 de factori de decizie și specialiști ai sectorului public și privat precum și repezentanți ai grupurilor de cetățeni

 200 persoane fără deficienţe de vedere din comunitatea locală

Proiectul îşi propune:

1. Dezvoltarea unei reţele de 22 specialişti atent aleşi din rândul actorilor sociali publici și privați co-interesați în problematica persoanelor cu deficiențe de vedere, în vederea conceperii (4 luni) și monitorizării (8 luni) consecvente a unui plan de acțiune menit să diminueze fenomenul de discriminare, la nivelul județului

2. Lansarea unei campanii de informare și conștientizare cu privire la fenomenul de discriminare a persoanelor cu deficiențe de vedere, la nivelul jud. Cluj. Campania se va desfăşura în perioada iulie 2015- aprilie 2016, sub conceptul Ascultă Oraşul NeVăzut.

3. Implicarea a 100 copii și tineri cu deficienţe de vedere din judeţul  Cluj in activitati mixte alături de  copii din învăţământul de masă, ca  cel mai concret mijloc de concretizare a unei iniţiative de integrare a acestora:

 consiliere psihologică având ca obiectiv general dezvoltarea stimei de sine şi a încrederii în sine

 dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă

 activităţi comune cu copiii şi tinerii voluntari văzători (tabere, excursii, ziua porţilor deschise).

Perioada de desfăşurare a proiectului este de 12 luni, respectiv 07.05.2015 – 30.04.2016.