Consilierul local din partea PSD, Ovidiu Chifor a candidat pentru şefia Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Cluj, însă a căzut testul încă de la prima probă.
Ovidiu Chifor a fost singurul candidat pentru acest post, iar rezultatele examenului au fost afişate în cursul zilei de ieri. Consilierul local nu a obţinut nota de trece. Acesta a declarat că va rămâne consilier local.
„Aşa trebuie să fie. Am căzut la partea scrisă, dacă nu treci de ea, nu mergi mai departe. Nu fac contestaţie, nici nu intenţionez. Rămân consilier local”, a declarat Ovidiu Chifor.
Dacă Ovidiu Chifor ar fi reuşit să obţină postul de director al Direcţiei Jedeţene de Tineret şi Sport Cluj, locul său în Consiliul Local Cluj-Napoca ar fi fost ocupat de către un membru PNL.