Olimpia UT Cluj-Napoca a efectuat ultimul transfer pentru UWCL

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Roxana-Dinescu-2După cele trei jucătoare de echipa națională deja transferate (Lidia Havriștiuc – Iași, Beatrice Tărășilă – București și Szidonia Salamon – Odorheiu Secuiesc), Olimpia UT Cluj-Napoca a finalizat negocierile și pentru ultimul transfer pe care îl avea în vedere.

Astfel, transferul jucătoarei Roxana Dinescu de la echipa Real Craiova încheie campania de achiziții pentru grupele UEFA Women’s Champions League 2015-2016.

Roxana evoluează pe postul de atacant, s-a născut la Caracal în 4 martie 1993 și iubește acest sport încă de mică, însă practică fotbalul în cadru organizat din 2012, an în care a fost legimită de echipa doljeană, Sporting Craiova.

Până să ajungă la Cluj, și în afară de primul club la care a fost legitimată, Roxana a mai evoluat pentru Real Craiova și Oțelul Galați.

Întrebat ce părere are despre campania de achiziții dinaintea Ligii Campionilor în varanta feminină și despre ultimul transfer efectuat, Alin Cioban, Președintele Executiv al Olimpiei a subliniat următoarele:

„Consider că avem un lot valoros, peste cel din sezonul precedent, însă totul depinde de forma fetelor la momentul partidelor și de modul în care antrenorul principal va ști să își coordoneze jucătoarele.

S-au făcut eforturi financiare deosebite pentru a se asigura toate condițiile de pregătire, de a avea două cantonamente, unul în țară, la Vatra Dornei, al doilea în Austria, în așa fel încât la startul celei mai puternice competiții destinate fotbalului în Europa, Olimpia UT Cluj să fie capabilă să se lupte pentru accederea în fazele superioare.

În ceea ce privește modul în care au decurs negocierile pentru acest ultim transfer, pot să spun că au fost destul de dificile, deoarece clubul ASA Târgu Mureș a supralicitat oferta clubului nostru, însă până la urmă, prin amabilitatea d-lui Președinte Văduva Fănel de la Real Craiova și prin manifestarea fermă a opțiunii jucătoarei pentru Olimpia Cluj, am reușit în cursul zilei de astăzi să finalizăm toate aspectele legate de contract și pot să afirm că Roxana Dinescu este jucătoarea Olimpiei. ”

Jucătoarele nou transferate și-au ales numerele cu care vor evolua pentru Olimpia Cluj în competițiile care urmează astfel: Havriștiuc Lidia – numărul 24, Beatrice Tărășilă – numărul 88, Szidonia Szalamon – numărul 12 iar Roxana Dinescu – numărul 18.

Având în vedere că numărul 18 are o istorie impresionantă la Olimpia, fiind purtat de atacantul Cosmina Dușa care evoluează în acest moment pentru Campioana Turciei – Konak Belediyespor, sperăm să îi poarte noroc și Roxanei.

Pe lângă postul pe care evoluează, numărul ales și statură asemănătoare, Roxana fiind de asemenea o jucătoare cu un fizic impunător pentru un atacant, având 170 de centimentri în înălțime și 60 de kilograme, cele două sportive mai au ceva în comun, și anume data nașterii, ambele fiind născute în 4 martie.

Întrebată de ce a ales acest număr, Roxana a decalarat că numărul 18 a ales-o pe ea, fiind data la care a jucat primul meci oficial (18 Septembrie) ,iar primul echipament primit a avut acest număr, astfel, rămânându-i la suflet și considerând că îi poartă noroc.

 

Articole Noi