Dincolo de cadouri, de brazi, de globuri, de reduceri, de cumpărături sau de zăpadă, Crăciunul înseamnă bucurie, este o stare de spirit, una împărțită cu cei dragi.
Pregătiți să-l însoțească, sute de pasionați ai pedalatului îl așteaptă cu sufletul la gură. Iar după ce și-a făcut apariția și și-a uns bine lanțul, va porni pe străzile Clujului alături de alaiul său, pentru ca în cele din urmă să aducă un dram de bucurie celor aflați la nevoie.
Firește, poate v-ați întrebat cine este CicloMoșul?
Ei bine, CicloMoșul este fiecare participant la eveniment.
CicloMoșul sunt toți cei care din atât cât au găsesc ceva să dea și altora și o fac din tot sufletul. Sau, CicloMoșul, la fel de bine, este atmosfera specială pe care o creează cei prezenți, care știu să dea o culoare vie străzilor mohorâte de iarnă și să deseneze un zâmbet pe fețele celor care le ies în cale. CicloMoșul poate fi atâtea lucruri și putem fi atâția dintre noi!
Așadar, haideți, cu mic, cu mare, sâmbăta, 6 decembrie 2014, în Piaţa Unirii (în faţă la statuia lui Matei Corvin), la ora 17. De aici vom parcurge urmatorul traseu: Bulevardul Eroilor – Piata Avram Iancu – Calea Dorobanţilor – aleea Bibliotecii – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – strada Memorandumului – Calea Moţilor – stada George Coşbuc – aleea Stadionului până la Sala Polivalentă, unde copiii de la Liceele speciale cu deficienţe de vedere şi auz, elevii Colegiului de Muzica „Sigismund Toduta”, Grupul Armonia Music, corul barbatesc de la Jandarmerie, Diamond Dance vor susţine un spectacol, iar ciclomoşii le vor oferi cadouri si alte surprize.
Organizator C.S. Clujul Pedaleaza