Legea nu mai are valoare la Floreşti. Secretarul primăriei nu mai vrea să contrasemneze deciziile Consiliului Local.

primaria floresti 1Consiliul Local Floreşti s-a întrunit astăzi în şedinţă. Pe ordinea de zi se aflau mai multe cereri de revocare a unor hotărâri din partea Prefectului, pe care Consiliul Local nu le-a revocat. Surprinzător, astăzi secretarul primăriei, Maria Vanea a spus că nu va contrasemna deciziile consilierilor de astăzi pentru că pentru ea, ceea ce spune Prefectul este valabil. 

Ei bine, nu şi pentru consilierii locali. Dacă unii doresc cu ardoare ca hotărârile să rămână in vigoare, alţii şi-au cam dat seama că se întâmplă o greşeală dar nu şi-o asumă şi se spală pe mâini cu „abţineri”, iar alţii au fost „pentru” revocarea lor.

De data aceasta, lucru ce a reprezentat o altă surpriză, preşedintele de şedinţă a dat citire motivelor pentru care Prefectul cere revocarea a 9 hotărâri (n.red. 3 dintre ele sunt mai vechi dar au fost amânate la şedinţa anterioară pentru astăzi).

Dorind să demonstreze cum că cerinţele instituţiei Prefectului sunt puerile sau absurde, primarul insistă ca acestea să fie citite. Probabil că pentru că pentru unii faptul că s-a aprobat un PUD deşi trebuia să fie PUZ nu este o problemă prea mare.

Susţinând ideea primarului intervine şi directorul tehnic al primăriei, Florin Zanc şi sublinează din motivele expuse o propoziţie dar a uitat să specifice ce spune legea în acel sens şi cel mai probabil se referea la un aviz de oportunitate, care este alt tip de aviz şi pe care Consiliul Judeţean Cluj, nu l-a eliberat pentru Floreşti până acum.

„Domnul arhitect al judeţului susţine că era nevoie de PUZ şi noi am aprobat un PUD. După cum aţi văzut, a citit competenţele. Primarul localităţii, e primul. Preşedintele Consiliului Judeţean cu avizul prealabil al primarului localităţilor interesate doar în cazul în care teritoriul reglementat implică cel puţin două unităţi teritoriale”, a dat citire, Florin Zanc.

Primarul comunei insistă să acuze că arhitectul judeţului nu face decât să se lege de nimicuri şi spune că dacă se va ajunge la anularea autorizaţiilor de construire, se va îndrepta împotriva Prefectului în instanţă.

Pentru toate cererile de revocare de astăzi, consilierii au votat în felul următor: 2 consilieri au votat „pentru” revocarea hotătrârilor aşa cum cerea instituţia Prefectului (n.red. Julien Muntean şi Vanea Dumitru), iar restul consilierilor prezenţi s-au abţinut (COROIAN Cristian Ovidiu, IAKAB-CHIRCA Anca, ALBERT Ileana, LÁAR Andras Levente, SZEKÉLY Istvan, VANCEA Ioachim, SZEKÉLY Istvan, Albert Imre).

„Domnule preşedinte uitaţi cum văd eu problema. Instituţia abilitată în controlul de legalitate al actelor este Prefectura. Prefectua vine şi ne zice că ceea ce am votat este ilegal şi ne cere să revocăm. Acum fiecare votează pentru el. Sunt lucruri ce se pot discuta, de ce acum? Asta nu înseamnă că dacă te amendează poliţia pentru că intrii pe o stradă unde nu ai voie şi îi spui că şi alţii au făcut şi nu i-a amendat, asta nu înseamnă că…Dacă cei de la Prefectură au greşit, aia e problema lor”, le-a explicat Julien Muntean.

Consiliul Local Floreşti nu a făcut altceva decât să arunce din nou, pisica în curtea Prefectului, căci e mai uşor dar asta tot nu explică motivele pentru care ei insistă aprobe pe lângă lege.

Secretarul Primăriei refuză să contrasemneze 

Ştiind că insituţia Prefectului are dreptate şi mai ales că ceea ce au votat consilierii astăzi nu face decât să complice şi mai mult situaţia, Maria Vanea le-a adus la cunoştinţă consilierilor în momentul în care primarul a părăsit sala de şedinţe că nu va contrasemna pentru hotărârile de astăzi.

„În opinia mea, că am şi eu dreptul la o opinie, vreau să vă spun că eu nu am să contrasemnez niciuna dintre aceste hotărâri. În opinia mea ceea ce spune Prefectura este deocamdată valabil. Am dreptul la o opinie şi este prevăzut şi în lege. Eu nu am să contrasemnez”, le-a explicat secretarul Primăriei Floreşti consilierilor.

Pentru toate proiectele pentru care s-a cerut revocarea consilierii au votat la fel (aşa cum am prezentat mai sus), iar acestea sunt:

revocari

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. […] Aşa s-a întâmplat şi la ultima şedinţă a Consiliului Local Floreşti când pe ordinea de zi se aflau nouă cereri de revocare a 9 hotărâri considerate de Instituţia Prefectului ca fiind nelegale. Ei bine majoritatea consilierilor s-au abţinut de la vot şi nu şi-au mai asumat greşelile făcute când le-au votat. Despre asta puteţi citi detalii şi vedea imagini din şedinţă AICI. […]

Comentariile sunt închise.

Articole Noi