Astăzi, 29 octombrie 2014, primarul Emil Boc a primit vizita unei delegaţii din oraşul Matsuyama, Provincia Ehime, Japonia. Scopul întâlnirii a fost acela de a discuta despre posibila înfrăţire dintre municipiul Cluj- Napoca şi oraşul Matsuyama.
„Cu ocazia întrevederii am primit documentul oficial care atestă donaţia a 500 de butaşi de cireş ornamental japonez, din partea oraşului Matsuyama. Aceştia copaci vor fi plantati anul viitor în Parcul Central şi Parcul Stadion”, a precizat primarul Emil Boc.
În ceea ce priveşte colaborarea dintre Cluj-Napoca şi provincia japoneză mai sus amintită, există deja o legătură între Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Ehime din Japonia.
Cele două universităţi au semnat anul trecut un memorandum de parteneriat, conţinând prevederi legate de viitoare schimburi academice, realizarea unor publicaţii ştiinţifice, planificarea şi operarea unor cercetări comune.