Cu deosebit regret constat o deplorabilă depreciere a actului jurnalistic la nivel local și național. Așa cum în mandatul meu nu accept ca cineva să își bată joc de banul public, nu voi accepta nici lipsa de responsabilitate a unor persoane care scriu pe site-uri de Internet și împroșcarea mea, a familiei mele și a întregului colectiv care lucrează în Primăria Florești cu noroi și minciuni sfruntate, parcă comandate politic de conducătorii care au dus economia românească în recesiune. De asemenea, cu deosebită bucurie constat că activitatea mea și a colegilor mei din Primăria Florești a început să deranjeze atât de mult sfera din umbra societății, încât asistăm la aceste derapaje de la deontologia de ziarist și, în contrapondere crește gradul de mulțumire și satisfacție al floreștenilor, ne spune edilul comunei Floreşti.
1. Zilele Floreștiului au fost mereu ale floreștenilor. Îmi pare nespus de rău că autorul, domnul sau doamna “redactie” habar nu are de acest lucru și nici nu știu dacă domnul sau doamna “redactie” a fost vreodată la vreo sărbătoare a floreștenilor.
2. Implicarea fiicei mele în meschinele și disperatele atacuri la persoană este un aspect atât de degradant și înjositor pentru o instituție media – sau site – încât îmi permit nici să nu mă cobor la acest nivel.
3. Deși observ o atentă utilizare a DEX, autorul ar fi trebuit să știe că oficialități nu sunt doar politicieni ci și directori de școală, profesori de istorie, seniori ai comunității, preoți sau orice alte persoane care au contribuit de-a lungul timpului într-un domeniu oarecare la dezvoltarea comunității. Nu sunt rău, dar, când în minte ai doar politică și meschine jocuri politicianiste, e normal ca oficialități să devină sinonim cu politicieni. Eventual recomand consultarea DEX pentru înțelesul cuvântului sinonim.
4. Așa cum am afirmat răspicat, la Zilele Floreștiului 2014 nu au primit invitații speciale nici un politician, nici de la PSD, nici de la PDL, nici de la PNL. Nici Mihai Seplecan. Oricine este binevenit la Zilele Floreștiului, dar politica și politicienii nu vor fi întâmpinați cu covorul roșu. Indiferent cât doare acest lucru pe unii sau pe alții.
5. Mă bucur că așteptați cu nerăbdare ziua de sâmbătă, pentru a vedea că și directorii de școală, profesorii de istorie sau preoții ori zootehniștii pot fi OFICIALITĂȚI!
Dacă tot se laudă edilul că citeşte Dicţionarul Explicativ Român, „reiterăm” la rândul nostru definiţia cuvântului „OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2.(Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité”.
Noi nu vrem sub nicio formă să contrazicem spusele unui adept al dictaturii care are propriile legi şi definiţii nicidecum cele ale ţării în care trăieşte, dar nu putem să nu ne punem nişte semne de întrebare. Deci, dacă pentru primarul Floreştiului oficialitate este profesorul de istorie, de ce nu este oficialitate un profesor de educaţie fizică şi sport? Sau de ce nu poate fi oficialitate un profesor de geografie, muzică, Limba şi Literatura Română sau orice altă disciplină studiată conform programei şcolare?
Nu ne deranjează sub nicio formă faptul că poate fi oficialitate un preot numai că încă nu ştim despre care preot este vorba. Avem mari îndoieli că ar fi vorba de părintele împotriva căruia primarul a făcut o plângerele penală.
6. Legat de Cererea redactiei cluj24h în baza Legii 544, vă informăm că pe data de 30 august 2014 pe adresa de mail de pe care s-a primit cererea s-a trimis informarea că răspunsul va fi trimis în termenul maxim prevăzut de Lege (departe de mine gândul de a acuza pe cineva de minciună. Probabil o disfuncționalitate tehnică, a noastră sau a dvs., nu contează, situația putea fi rezolvată cu un simplu telefon). Vă reiterăm acum, public, informarea că veți primi răspunsul în termenul legal de 30 de zile! În data de 22 august, LA O ZI după trimitere, ați primit răspunsul la o parte din solicitare, precum și înștiințarea că restul de informații vor fi trimise în termen legal. De asemenea, pe lângă o studiere mai atentă a DEX vă sugerăm studierea Legii 544, pentru a nu mai solicita imperativ termene de o zi și a nu mai solicita date care expres sunt stipulate în actul normativ ca nefiind incluse în conceptul de informații publice.
Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public
ART. 15
(1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat.
(2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.
7. Sunt absolut convins că puteți oricând dovedi afirmația că “postul de purtător de cuvânt al instituţiei a fost ocupat de o persoană care nu avea nicio legătură cu ceea ce înseamnă şi presupune acest post, evident salariul îl primeşte lunar.”De altfel, în Primăria Florești nu există un asemenea post, ci o persoană, un inspector de specialitate, desemnat prin HCL să aibă atribuțiuni ȘI în ceea ce privește relația cu presa.
ART. 5
(1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în
situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate
8. Întrucât, spre deosebire de colaborarea cu alte instituții media, la cluj24h observ neîntrunirea condițiilor tehnice necesare unei bune comunicări, o neplăcută sincopă în comunicarea on line și întrucât se pare că o comunicare deschisă, onorabilă și fair play este imposibilă, pentru a informa corect cititorii dvs și din respect pentru munca dvs, pe viitor, în litera și spiritul Legii invit site-ul cluj24h să formuleze toate cererile ÎN SCRIS, LA REGISTRATURA INSTITUȚIEI, CU DATELE DE IDENTIFICARE CERUTE DE LEGE, cererea urmând să primească număr de înregistrare și răspuns în scris, prin poștă.
depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în
termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.
9. În ceea ce privește restul elucubrațiilor nu doresc a realiza o analiză pe text, ci mă limitez la a-i asigura pe floreșteni de continuarea bunei comunicări dintre administrația locală și cetățean.
Nici nu este necesară analiza unui text documentat care aduce poze de la fata locului, copii după documente precum şi filmări, decât în situaţia în care persoana care simte că imaginea i-a fost lezată de respectivul artciol, nu recunoaşte nimic. Comunicarea pe care o are instituţia cu cetăţenii în mod direct nu este treaba unei redacţii sau a unui jurnalist, însă instituţia este obligată să respecte Legea 544/2001 nu doar prin comunicatele în care se laudă că face x sau y lucru, este la fel de responsabilă şi trebuie să dea explicaţii şi pentru problemele sau ilegalităţile din instituţie.
Nu, primarul asta nu folosește dreptul la replica EL SE CONSIDERA MAI PRESUS DE LEGE, E LEGEA IN PERSOANA! Nu știam ca a facut studii juridice! Si da verdicte cu interpretare de tractorist! „Sig Heil!”
dupa mult copy/paste ati scris gresit „artciol”
Multumim frumos ca ne cititi cu atata atentie. Ne cerem scuze pentru micile greseli de ortografie care probabil deranjeaza cititorii precum si pentru faptul ca articolul contine mult copy/paste, dar acest lucru se datoreaza faptului ca o publicatie/ un jurnalist, se pare ca trebuie sa tina cursuri de legislatie unui edil/institutie care din pacate, refuza cu buna-stiinta sa respecte o lege. Mai mult de atat este dovada clara a nerespectarii legii si a faptului ca edilul sustine afirmatii neadevarate in drepturile la replica pe care le trimite pentru ca este deranjat de anumite intrebari. Inca o data va multumim si va dorim o zi frumoasa. Alina Kallos