Iulius Mall Cluj se alătură şi în acest an iniţiativei internaţionale de protejare a mediului prin stingerea luminilor – „Ora Pământului”.
Sâmbătă, 19 martie 2016, în intervalul orar 20.30 – 21.30, se va opri iluminatul din atriumul principal, curtea de onoare, de pe faţada clădirilor şi cel aferent totemului. Astfel, Iulius Mall va marca „Ora Pământului”, un eveniment care atrage atenţia asupra importanţei de a economisi resursele mediului înconjurător. Acţiunea se va desfăşura în toate cele cinci mall-uri din reţeaua naţională a companiei Iulius Group.
În fiecare an, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. La îndemnul World Wide Fund for Nature, organizația care a inițiat mișcarea în anul 2007, peste 7.000 de oraşe din mai mult de 160 de țări vor stinge lumina de Earth Hour în acest an, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale. În România, 42 de orașe au anunțat participarea la evenimentul global, prin stingerea simbolică a luminilor și activități dedicate.