Controalele ISU Cluj au continuat la sârșitul săptămânii trecute. Zeci de amenzi aplicate în cuantum de 187 000 lei.
La sfârșitul de săptămână ce a trecut controalele ISU Cluj au continuat.
Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul instituţiei a continuat acțiunile de control privind prevenirea incendiilor.
Acestea s-au desfășurat la obiectivele din categoria unităţilor de alimentaţie publică şi agrement din județul Cluj precum:
cluburi, baruri, discoteci, restaurante și săli de cinematograf/spectacole, etc.
Controalele ISU Cluj continuă.
Astfel, atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, au fost controlate inopinat 29 de obiective.
Controalele s-au făcut de către 14 inspectori de prevenire din cadrul ISU Cluj.
Totul, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie și jandarmi.
De asemenea pe timpul acestor controale au fost efectuate 29 de recunoașteri ale obiectivelor de către opt reprezentanți ai subunităților de intervenție ale ISU Cluj.
Au fost efectuate și cinci exerciții de evacuare cu personalul angajat de pe locul de muncă.
Ce s-a depistat în urma acțiunilor?
În cursul acestor acțiuni, cadrele Inspecției de Prevenire au depistat un număr de 66 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor.
În urma cărora au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, dintre care patru avertismente și 23 de amenzi, în cuantum de 187 000 lei.
Principalele încălcări ale normelor de securitate la incendiu constatate se referă la:
deficiențe privind organizarea activității de apărare împotriva incendiilor,
deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor,
nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență – având caracter tehnic –identificate în obiectiv.
Acțiunile se vor desfășura și în perioada următoare.
Acțiunile de control ale personalului Inspecţiei de Prevenire și subunităților de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al județului Cluj vor continua şi în perioada următoare în tot județul,.
Atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria:
cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole
şi centre comerciale, instituții de invățământ,
cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii de învăţământ, alte instituţii şi localităţi).
Citește mai multe „Informații Utile”.