Odată cu venirea sezonului cald, Iulius Parc reîncepe seria evenimentelor în aer liber, dedicate întregii familii. Încă de la inaugurare, Iulius Parc este un susţinător al manifestărilor culturale şi al activităţilor recreative, propunându-le periodic vizitatorilor posibilităţi inedite de destindere în spaţiul verde.
Vineri, 1 mai, clujenii şi nu numai sunt invitaţi la Picnic in the Park. Evenimentul este organizat de Asociaţia Fapte, în colaborare cu Iulius Mall, şi reprezintă o variantă inedită de a petrece Ziua Internaţională a Muncii, îmbinând perfect relaxarea în aer liber cu activităţi culturale. Voia bună este laitmotivul zilei de 1 mai petrecute în Iulius Parc, acolo unde cei prezenţi se vor bucura de concerte, reprezentaţii de teatru, jocuri şi concursuri, în peisajul verde al îndrăgitului spaţiu de recreere.
Programul Picnic in the Park include două momente muzicale. De la ora 14.00, pe scena în aer liber vor urca trei grupuri de tineri artişti de la şcoala de muzică „The Beat”. De la ora 17.30, publicul va fi încântat cu repertoriul trupelor Basska şi Shazalakazoo (Serbia), iar în încheiere vor concerta cei de la Moonlight Breakfast.
Pe lângă concertele de la scenă, clujenii se vor delecta şi cu reprezentaţii de teatru şi muzică acustică, iar organizatorii le promit distracţie maximă, condimentând programul cu jocuri şi concursuri pentru toate vârstele. În cadrul Picnic in the Park va fi amenajată şi o zonă de lounge, de unde cei care au venit nepregătiţi îşi vor putea cumpăra gustări şi băuturi, însă cei dornici de relaxare pe gazon pot aduce coşul de picnic făcut de acasă.
Iulius Parc a fost inaugurat în octombrie 2013, reprezentând o investiţie realizată de compania Iulius Group pentru comunitatea clujeană. Zona verde din proximitatea Lacului de Vest este amenajată cu aproximativ 10.000 mp de gazon special pentru trafic intens şi peste 18.000 de arbori şi arbuşti de diferite dimensiuni. Pe lângă vegetaţia bogată, Iulius Parc le oferă vizitatorilor numeroase posibilităţi de recreere: pietonal suspendat deasupra lacului, pistă pentru ciclism şi pentru alergare, alei de promenadă şi zone de relaxare echipate cu bănci. Până în prezent, Iulius Parc a găzduit o varietate de evenimente în aer liber: concerte ale Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, primul festival dedicat exclusiv cvartetelor de coarde – QuartFest, eveniment multicultural „Global Village”, seri cu recitale de muzică clasică şi dans sportiv, ateliere de actorie şi de creaţie pentru prichindei şi altele.