Târgul Produs de Cluj la Zalău

0
476

DSCF1416Asociaţia Produs de Cluj a organizat la Zalău în perioada 24 – 26 aprilie 2015 o nouă ediție a târgului de profil dedicat producătorilor şi artizanilor. Această ediţie a fost a treia organizată de către instituţia clujeană în municipiul reşedinţă a judeţului Sălaj.

Târgul a reunit 70 de standuri, expozanţii fiind mici întreprinzători privaţi, majoritatea provenind din judeţele Cluj şi Sălaj, dar şi din alte zone învecinate. Toţi producătorii şi artizanii prezenţi la târg dezvoltă afaceri de familie şi au oferit spre vânzare mărfuri din producţie proprie, fie că a fost vorba de produse alimentare sau de artizanat. Zălăuanii care au vizitat târgul pe parcursul celor trei zile au putut achiziţiona costume populare, sculpturi în lemn, bijuterii lucrate de mână, produse din carne, lactate, gemuri preparate după reţete tradiţionale, miere de albine, ciocolată şi prăjituri de casă, sucuri, siropuri naturale şi uleiuri presate la rece.

Pe lângă oferta de pe standuri, vizitatorii s-au bucurat de spectacolele de folclor oferite de artişti clujeni şi sălăjeni, dar şi de teatru de păpuşi şi jocuri interactive dedicate celor mici.

Conform statutului Asociaţiei Produs de Cluj, care sprijină această categorie socială, respectiv micii meseriaşi şi producători insuficient de puternici din punct de vedere economic pentru a se promova singuri, expozanţii nu au plătit chirie pentru spaţiu sau standuri.

Pe lângă oferta de pe standuri, vizitatorii s-au bucurat de spectacolele de folclor oferite de artişti clujeni şi sălăjeni, dar şi de teatru de păpuşi şi jocuri interactive dedicate celor mici. Conform statutului Asociaţiei Produs de Cluj, care sprijină această categorie socială, respectiv micii meseriaşi şi producători insuficient de puternici din punct de vedere economic pentru a se promova singuri, expozanţii nu au plătit chirie pentru spaţiu sau standuri.

DSCF1289Asociația “Produs de Cluj” a luat fiinţă la sfârşitul anului 2010, fondatori fiind Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Agro Transilvania. Concomitent, fondatorii şi-au propus să sprijine turismul şi să promoveze excelența în domeniul agriculturii şi al meşteşugurilor tradiţionale. De la înfiinţare şi până în prezent au fost organizate 35 de târguri, în oraşele județului, Bucureşti, Zalău, Baia Mare, dar şi peste hotare, la Zakopane, în regiunea Malopolska din Polonia, la Târgul European de Produse Tradiţionale, Londra, în luna martie 2013, la târgul Internaţional de produse alimentare şi băuturi – IFE (International Food & drink Event Strasbourg, la a XXV-a Sesiune a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei în octombrie 2013, dar şi în Vale Timocului. În luna ianuarie a acestui an, Asociaţia a participat cu stand propriu la Expoziția Internațională Grune Woche (Săptămâna Verde), de la Berlin.

Pentru a promova valorile locale cât mai eficient, Asociaţia „Produs de Cluj” a participat cu stand propriu la evenimente expoziționale de anvergură cum ar fi Agraria sau Indagra. Următorul Târg Produs de Cluj se va desfăşura între 8 şi 10 mai la Satu-Mare.