Soţia senatorului PSD, Alexandru Cordoş a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru trafic de influenţă. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Conform informaţiilor procurorilor, Mihaiela Cordoş a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi au arătat în rechizitoriul întocmit că:
În cursul anului 2010, inculpata Cordoş Mihaiela Lucia a primit de la o persoană suma de 500 euro pentru ca, prin influenţa pe care a pretins că o are asupra membrilor comisiilor de corectare/evaluare la concursurile pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, să intervină pe lângă aceștia în scopul obținerii, pentru respectiva persoană, a unui post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată. În intervalul 2013 – prezent, inculpata Cordoș Mihaiela Lucia a pretins și a primit de la mai multe persoane, foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc. În același context, în cursul lunii februarie 2014, inculpatul Popan Tiberiu Constantin a remis, printr-un intermediar, inculpatei Cordoş Mihaiela Lucia, suma de 1.000 euro. În schimbul acestor bani, inculpata Cordoş Mihaiela Lucia urma să-și folosească influenţa pe care aceasta a pretins că o are asupra unor persoane cu funcţii de decizie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, în vederea obţinerii, pentru inculpatul Popan Tiberiu Constantin, a unui post de inginer la Serviciul tehnic din cadrul unității spitalicești menţionate.
În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei Cordoș Mihaiela Lucia.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, se arată în comunicatul transmis.
Mai multe detalii se pot afla AICI.
Mihaiela şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei, iar în această seară a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, dar sentinţa nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel.
Citeşte şi:
Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe soţia senatorului Alexandru Cordoş.
Alexandru Cordoş, urmărit penal pentru trafic de influență, în formă continuată