UPDATE: Microstagiunea estivală a Operei continuă miercuri, 20 august

opera muzeul de artaOpera Naţională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă invita miercuri, 20 august, ora 19.30, la o nouă Serată lirică distinsă, desfășurată în curtea interioară a Muzeului de Artă.

Microstagiunea estivală își continuă seria recitalurilor pe terasa restaurantului La Palat, încântând melomanii clujeni cu ocazii artistice inedite. Serata muzicală reunește pe scenă rezonante nume lirice clujene: reputatul tenor Cristian Mogoșan, cunoscut pe scena națională și internațională pentru rolurile sale din opere clasice ale lui W. A. Mozart, G. Puccini și G. Verdi și tenorul Samuel Druhora, absolventul unor importante cursuri de măiestrie lirică și invitat permanent al operelor din țară și străinătate. În deschiderea evenimentului vor interpreta tineri soliști invitați, membri ai Ansamblului Societății Internaționale de Studii Muzicale din Timișoara: Georgiana Necșa, Eugenia Gyuris și Cristian Covacs. Artiştii vor fi acompaniaţi la pian de Horea Haplea. Repertoriul seratei muzicale va cuprinde ariile unor opere celebre, precum și partituri din musical-uri îndrăgite de public.

Evenimentul liric de miercuri, 20 august, este cea de-a patra reprezentaţie a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în curtea interioară a Muzeului de Artă, într-o inițiativă fără precedent ce aduce opera mai aproape de public. Microstagiunea estivală, desfășurată în perioada iulie- septembrie 2014, animă agenda artistică a orașului într-o perioadă săracă în astfel de evenimente și le oferă spectatorilor clujeni ocazia de a se bucura de evenimente lirice deosebite.

Publicul este de asemenea așteptat la următoarele serate lirice găzduite la Palat, programate pentru datele de 3 şi 17 septembrie.

UPDATE: Organizatorii au anunţat modificări în program 

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca anunță o modificare în programul Seratei lirice ce va avea loc miercuri, 20 august, de la ora 19.30, pe terasa restaurantului La Palat: din cauza unei indispoziții medicale a tenorului Cristian Mogoșan, recitalul susținut de acesta și tenorul Samuel Drohora va fi reprogramat pentru data de 3 septembrie.
        Serata lirică de miercuri, 20 august, ce va avea loc în curtea interioară a Muzeului de Artă, va reuni alți doi artiști  îndrăgiți de publicul clujean: soprana Nicoleta Maier și tenorul Sorin Lupu.  O admirată solistă cu importante apariții atât pe scena operei, cât și la diverse manifestări culturale, Nicoleta Maier a câștigat un statut și mai special în urma premierei operetei ”Văduva Veselă”, a cărei eroină a fost. La rândul său, tenorul Sorin Lupu este unul dintre cei mai apreciați soliști români, cu un repertoriu ce include roluri principale în opere precum ”Rigoletto”, ”Carmen”, ”Boema” ori ”Traviata”, interpretate în țară și pe marile scene europene.
        În deschiderea evenimentului vor interpreta tineri soliști invitați, membri ai Ansamblului Societății Internaționale de Studii Muzicale din Timișoara: Georgiana Necșa, Eugenia Gyuris și Cristian Covacs. Artiştii vor fi acompaniaţi la pian de Horea Haplea.  Repertoriul seratei muzicale va cuprinde ariile unor opere celebre, precum și partituri din musical-uri îndrăgite de public.

Pentru bilete şi rezervări, doritorii sunt rugaţi să acceseze www.lapalat.ro sau să telefoneze la 0733 336 555.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj