Cluj-Napoca: Depozitare ilegală, sancționată de Poliția Locală

gunoaieÎn urma sesizărilor venite din partea unor cetăţeni, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Protecţia Mediului, în colaborare cu cei de la Serviciul Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii au constatat faptul că în zona locului de joacă de pe strada Răşinari nr. 3-5 erau depozitări necontrolate de deşeuri, de mari dimensiuni, cu un potenţial ridicat de pericol pentru copiii care frecventează acest parc.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii locali au depistat persoanele responsabile pentru depozitarea haotică ale acestor deşeuri – în mare parte lemnoase, pline de cuie ruginite – provenite în urma unor lucrări de reparaţii efectuate la acoperişul imobilului de pe strada Răşinari nr. 3.

Asociaţia de proprietari în cauză a fost sancţionată cu suma de 1500 de lei, în baza legislaţiei în vigoare – Legea spaţiilor verzi 24/2007 republicată (amenda e cuprinsă între 1000 şi 10.000 lei), iar prin procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost dispusă ca şi măsură complementară îndepărtarea imediată a deşeurilor şi salubrizarea zonelor afectate.

Ca urmare a măsurilor dispuse de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală, în 15.09.2016 deşeurile au fost evacuate, iar zonele afectate de aceste depozitări necontrolate au fost salubrizate.

Poliția Locală monitorizează în continuare situația depozitărilor necontrolate și face un apel către clujeni să respecte prevederile legale cu privire la protecția mediului și buna gospodărire a municipiului. Cei care nu se conformează riscă să primească amenzi cuprinse între 1000 și 25.000 de lei.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj