Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, domnul Mihai Seplecan, întreprinde demersurile necesare în vederea relocării tuturor secţiilor de urgenţă ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, constituite acum în sistem pavilionar, într-o unitate medicală de tip monobloc, în care secţiile să funcţioneze în regim integrat.
Această nouă investiţie, finanţată din surse proprii, urmăreşte relocarea tuturor secţiilor de urgenţă – medicale şi chirurgicale, aparţinând Spitalului Clinic de Urgenţă Cluj, care, în acest moment, sunt dispersate în mai multe clădiri răspândite pe întregul teritoriu al municipiul Cluj-Napoca. În plus, vor fi realizate o secţie de terapie intensivă pentru funcţionarea, în sistem unitar, a acestor secţii de urgenţă şi un heliport pentru o intervenţie cât mai promptă asupra cazurilor grave. În ceea ce priveşte locaţia acestei noi unităţi medicale, echipa de implementare a proiectului va avea misiunea identificării spaţiilor şi terenurilor celor mai adecvate pentru edificarea unei astfel de construcţii, precum şi clădiri existente, compatibile cu cerinţele funcţionării unui spital de tip monobloc.
„Ne dorim să relocăm absolut toate spaţiile existente, de la laboratoare şi cabinete la amfiteatre şi săli de curs, astfel încât toate cele trei procese, respectiv cel de asistenţă medicală, de învăţământ universitar şi de cercetare ştiinţifică medicală, să nu aibă de suferit. Important este că nu se va pierde nimic şi fiecare spaţiu existent acum va fi atent conservat şi va avea un corespondent în noul spital monobloc. De asemenea, un aspect notabil în tot acest demers îl reprezintă modul transparent de luare a deciziei construirii spitalului, în acest proces fiind consultat, cu predilecţie, personalul medical direct implicat în actul medical. Procedând în acest fel, vor reuşi să scădem rata mortalităţii în urgenţă, preîntâmpinând astfel multe dintre decesele survenite în rândul pacienţilor noştri pe parcursul ultimilor ani”, a declarat domnul Mihai Seplecan.
Beneficiile acestei relocări constau în eficientizarea actului medical, respectiv maximizarea şanselor de supravieţuire ale pacientului critic politraumatizat, reducerea timpului de aşteptare pentru pacienţi, creşterea capacităţii de tratament prin reconfigurarea spaţiilor existente, asigurarea de condiţii moderne de tratament în concordanţă cu necesarul de servicii medicale al populaţiei, etc. Totodată, cheltuielile necesare întreţinerii tuturor secţiilor de urgenţă pavilionare vor fi mult diminuate, fapt care va un impact pozitiv asupra bugetului judeţului, având în vedere faptul că forului administrativ judeţean alocă anual sume importante de bani pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii în infrastructura unităţilor medicale clujene. În acest context vă aducem la cunoştinţă faptul că forul administrativ judeţean a alocat, în ultimii 10 ani, nu mai puţin de 50.980 RON, din care 6.600 RON doar în acest an, pentru finanţarea cheltuielilor de modernizare şi recompartimentare a unui număr de 16 unităţi medicale clujene, din care un număr de şapte spitale al căror clădiri sunt în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Danielo”, Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii, Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj – Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, respectiv Centrul Clinic de Diagnostic şi Tratament. Nu în ultimul rând, în urma relocării secţiilor de urgenţă pavilionare într-o unitate de tip monobloc, suprafaţa astfel rezultată din relocare va fi destinată creşterii calităţii serviciilor dedicate centrului universitar clujean, fapt care va avea un beneficiu evident asupra dezvoltării turismului medical.
Reamintim în acest context faptul că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, înfiinţat în anul 1948, este una dintre cele mai mari unităţi sanitare cu paturi din România şi are o structură complexă, cu 1592 de paturi organizate în 34 secţii clinice în aproape toate specialităţile medico-chirurgicale. Spitalul este structurat pavilionar şi îşi desfăşoară activitatea în peste 20 clădiri, majoritatea situate în centrul Clujului, pe strada Clinicilor nr. 3-5 şi pe strada Victor Babeş nr. 43. Tot în structura spitalului funcţionează singura Unitate de Primire Urgenţe adulţi din municipiul Cluj-Napoca, precum şi un Ambulatoriu Integrat compus din cabinete în toate specialităţile corespunzătoare secţiilor clinice. În prezent, spitalul are peste 3000 angajaţi, din care circa 1450 sunt cu studii superioare.