Varşovia, o rută de succes operată de pe Aeroportul clujean

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h


aeroport 2Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat, a participat joi, 20 aprilie 2017, la conferinţa de presă organizată de Aeroportul Internaţional ,,Avram Iancu” Cluj împreună cu compania aeriană LOT Polish Airlines, cu ocazia împlinirii unui an de la primul zbor Cluj-Napoca – Varşovia. În cadrul evenimentului găzduit de aerogara veche a aeroportului clujean, organizatorii au subliniat rolul semnificativ pe care legătura aeriană directă dintre cele două oraşe îl are în ceea ce priveşte promovarea municipiului Cluj-Napoca şi a judeţului Cluj, atât ca destinaţii turistice cât şi din punct de vedere investiţional.

            În momentul de faţă transportatorul aerian polonez oferă pasagerilor o reţea extrem de extinsă de conexiuni convenabile, către zeci de destinaţii din Polonia şi din Europa, în general  dar şi spre S.U.A., Canada şi Asia. Zborurile operate pe ruta Cluj-Napoca – Varşovia, începând cu anul 2016, au contribuit semnificativ la intensificarea relaţiilor comerciale dintre cele două oraşe şi regiuni, creând condiţii prielnice pentru investiţii şi pentru dezvoltarea de noi afaceri în regiunea Transilvaniei.

            aeroport 1În prezent, de pe Aeroportul Internaţional ,,Avram Iancu” Cluj, destinaţia Varşovia este operată cu o frecvenţă de cinci zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă. În contextul succesului de care această rută s-a bucurat în rândul pasagerilor, capitala Poloniei fiind una dintre destinaţiile intens solicitate, compania poloneză de transport aerian intenţionează ca în perioada imediat următoare să introducă o nouă cursă către Varşovia, urmând a se ajunge astfel la nu mai puţin de şase zboruri pe săptămână.

            ,,Ceea ce e cu adevărat îmbucurător e faptul că, alături de accesul facil spre importante oraşe ale Poloniei ce merită a fi vizitate şi descoperite, prin intermediul acestei destinaţii Clujul şi întreaga Transilvanie beneficiază de o legătură directă cu un important hub aerian al Europei şi, în acest fel, de conexiuni rapide spre destinaţii intercontinentale din America şi Asia. Desigur, această interconectare a Clujului cu numeroase destinaţii de maxim interes e rezultatul firesc al investiţiilor pe care le-am făcut ani de zile în modernizarea şi extinderea Aeroportului clujean”,a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat.

            aeroportCele peste 40 de destinaţii operate, la ora actuală,  de pe Aeroportul clujean asigură, dintre toate aeroporturile regionale ale României, cea mai eficientă şi rapidă cale spre Europa, Orientul Mijlociu şi nu numai.

Reamintim faptul că Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat, în 2016, cel mai mare număr de pasageri din istorie – 1.880.319 de pasageri, cu 394.667 mai mult decât în 2015 (+26,56%), consolidându-şi astfel poziţia de cel mai mare aeroport regional şi al doilea din ţară, după Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Pentru 2017, Aeroportul Internaţional Cluj a înregistrat în primul trimestru peste 500.000 de pasageri, estimând până la finele anului un trafic aerian cuprins între 2,7 şi 3 milioane de pasageri.

Consiliul Judeţean Cluj

Serviciul Relaţii Publice

Articole Noi