Primăria comunei Floreşti a publicat în luna decembrie 2015 un anunţ colectiv care aduce la cunoştinţa locuitorilor că au fost emise acte administrativ fiscale pentru mai mulţi contribuabili. Mai exact, este vorba de o listă de peste 70 de pagini unde sunt trecuţi cei care nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale, atât persoane fizice cât şi juridice.
Nimic nou, dar când printre datornici se numără şi persoane care sunt în Consiliul Local şi au putere de decizie asupra modului în care sunt cheltuiţi banii comunei, este cel puţin ruşinos.
Anunţul colectiv a fost publicat pe site-ul instituţiei în 14 decembrie 2015 şi prin urmare, până la acel moment consilierul local în cauză nu îşi plătise taxele şi impozitele locale. Conform documentului, Laar Andras Levente a primit somaţie şi titlu executoriu.
Nu ştim dacă până acum le-a plătit, dar nu este normal ca un consilier local să decidă alături de colegii săi ce sume sunt alocate de la buget şi pentru ce, adică să decidă cum sunt cheltuiţi banii cetăţenilor câtă vreme el nu contribuie la venituri, indiferent că e vorba de un an sau mai mulţi.
Să nu mai punem la calcul că acum există şi posibilitatea de a plăti online taxele şi impozitele astfel încât să nu mai fie necesară deplasarea la biroul instituţiei. În cel mai rău caz, dacă până acum nu a făcut-o, Laar Andras poate să ajungă la zi cu datoriile imediat după ce biroul de taxe şi impozite îşi va relua activitatea.
Laar Andras este consilier local din partea PNL şi din fericire, este singurul consilier aflat pe lista de datornici.
Am aprecia dacă pe viitor, indiferent care consilier s-ar afla în situaţia asta ar avea măcar decenţa să se abţină de la votul asupra bugetului comunei, asupra banilor cetăţenilor şi a modului în care sunt cheltuiţi câtă vreme nu s-a grăbit să-şi plătească taxele şi impozitele locale, aşa cum face un cetăţean conştiincios.
UPDATE: Conform unor surse, se pare că Laar Andras are datorii destul de mari. Mai exact, datoriile sale la taxe şi impozite se ridică la o sumă de peste 6.000 de lei. Acest lucru dovedeşte că nu şi-a achitat taxele şi impozitele locale de ceva vreme, ori probabil că domnul consilier are impresia că dacă a ajuns consilier local, nu mai trebuie să îşi plătească taxele şi impozitele.