Teatrul de Păpuși “Puck” Cluj-Napoca, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj va susține în cadrul programului Școala Altfel 12 spectacole foarte îndrăgite de public.
Luni, 6 aprilie şi marţi, 7 aprilie de la orele 9:30 şi 11:00 va putea fi vizionat spectacolul Albă ca Zăpadă (după Frații Grimm, scenariul și regia Decebal Marin) în sala Auditorium Maximum, iar vineri, 10 aprilie de la orele 9 și 10.15 la sediul Teatrului Puck. Poveştile sunt mituri ascunse, mituri repovestite care revelează adevăruri eterne, de care omul s-a îndepărtat. Albă ca zăpada este în esenţă fiecare suflet, indiferent de vârstă. În fiecare fiinţă umană există, trezit sau mai puţin, un prinţ şi o prinţesă ce-i întregesc sufletul, amintind de puritatea şi magia începuturilor. În fiecare din noi există şapte energii fundamentale, şapte tendinţe ce ne influenţează existenţa, care sunt exprimate în poveste de cei şapte pitici.
Urmărim ca, fără cuvinte, să exprimăm bogăţia trăirii, a freneziei jocului specifice teatrului de păpuşi.
Secția maghiară a Teatrului de Păpuși “Puck” va juca la sediul Teatrului Puck miercuri, 8 aprilie de la orele 10 spectacolul De-aș fi eu Matia Corvinul/ Ha én lennék
Mátyás király… în regia lui Urmánczi Jenő. Despre Matia Corvinul cel Drept există foarte multe povești. Acest spectacol conține patru dintre acestea: asediul cetății Szabacs, de la Tibrili, nebunul regelui aflăm ce lucruri există cel mai mult pe lume, ne întâlnim cu Husarul, care e îndrăgostit, și, cu ajutorul copiiilor, îl învățăm minte pe judecătorul crunt al Clujului.
Joi, 9 aprilie de la orele 10 și 12 e programat spectacolul Cenușăreasa/Hamupipőke. Noua adaptare după povestea fraților Grimm, spectacolul „Cenușăreasa” este pus în scenă de Varga Ibolya. Scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu, păpușile au fost concepute de Virgil Sfințiu, iar muzica spectacolului este compusă de Csortán Márton. Costumele și păpușile deosebite, sceonografia inedită, jocul dinamic al actorilor, întâmplările dramatice împletite cu muzica live vor crea o experiență de neuitat atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Vineri, 10 aprilie secția maghiară se va deplasa în județul Sălaj în localitățile Sărmășag și Șamșud cu spectacolul Cenușăreasa și va susține trei reprezentații și un atelier interactiv.
La fel ca la edițiile anterioare vor lua parte aproximativ 1500 de spectatori la reprezentațiile organizate în cadrul programului Școala Altfel.