Șapte noi echipamente medicale ultramoderne vor intra în dotarea a două spitale clujene subordonate Consiliului Județean

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

Preşedintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat, ca urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică, contractele de furnizare pentru nu mai puţin de șapte echipamente medicale de ultimă generație. Acestea vor intra în dotarea a două spitale clujene subordonate forului administrativ județean, respectiv Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.

            Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe: „Dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație are o importanță aparte pentru asigurarea unui act medical de cea mai înaltă calitate. Cu ajutorul acesteia, pacienții vor beneficia de servicii medicale la standarde europene și de proceduri caracterizate de un grad sporit de acuratețe. Cu siguranță, anul 2019, pe care l-am anunțat deja ca fiind Anul Sănătății la Consiliul Județean, va aduce multe alte investiții în infrastructura medicală clujeană”.

            În ceea ce privește Spitalul Clinic de Recuperare, acesta urmează să fie dotat cu un aparat Diapulse, un microscop operator și un aparat Roentgen, toate de ultimă generație. De asemenea, pentru asigurarea unui act medical de înaltă calitate, instituția spitalicească va beneficia și de un aparat de sterilizare cu plasmă, un ecograf multidisciplinar și de un sistem de mapping tridimensional.

            În același timp, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” urmează să beneficieze de un sistem de stocare centralizată a imaginilor şi datelor, sistem ce va fi folosit de Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală – Computer Tomograf.

Utilitatea acestor aparaturi și echipamente medicale ultramoderne este cu atât mai mare cu cât ele vor contribui direct la eficientizarea actului medical, asigurând un standard înalt de realizare a obiectivelor terapeutice într-o multitudine de patologii, în condiţii de calitate şi siguranţă atât pentru pacient cât şi pentru personalul medical.

            Pentru achiziționarea aparaturii necesare celor două unități spitalicești, Consiliul Județean asigură o cofinanțare de circa 312.000 de lei, valoarea aprobată la finanțare prin intermediul programului destinat dezvoltării infrastructurii locale fiind de peste 5 milioane de lei.

Articole Noi