SĂ CUNOAȘTEM OPERA! – Ziua Porților Deschise micilor spectatori în compania lui PETER PAN

0
460

opera 1Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016, Opera Națională Română din Cluj-Napoca își deschide larg porțile în fața micilor săi spectatori! Teatrul liric îi invită pe cei mici să descopere toate misterele din spatele cortinei, într-o vizită fantastică și de neuitat, alături de personajele spectacolului ”Peter Pan”.

Spectatorii dornici de o experiență aparte sunt așteptați, cu mic, cu mare, în grupuri organizate, alături de profesori ori părinți, să surprindă toate etapele de producție ale unui spectacol. Rolurile principale le revin chiar celor mici, care vor escalada, cerceta și parcurge toate labirinturile nemaivăzute ale vechii clădiri a Operei Române din Cluj. Vizita se va desfășura în compania veselelor personaje din spectacolul ”Peter Pan”, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun spectacol pentru copii din Stagiunea 2015-2016, în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale de la Iași, ediția 2015.opera 2

Porțile magice vor fi deschise între orele 11 – 12, cu șansa de a vedea :

 Soliștii în cabinele lor de pregătire muzicală, înainte de începerea unei repetiții generale

 Cabina de make-up, unde artiștii vor fi transformați în personaje de poveste de nerecunoscut

 Garderobele de unde vin costumele de scenă

 Scena mare unde mașiniștii, nevăzuți magicieni ai scenei, vor efectua câteva manevre de schimbare a decorului, explicate copiilor

opera opera 3

Începând cu ora 12, se dă startul repetiției generale ”Peter Pan” în avanpremieră, în fața micilor spectatori. Aici toate personajele prind viață în prezența echipei tehnice, a dirijorului și a regizorului, care vor construi spectacolul pas cu pas, într-un zbor imaginar în Țara de Nicăieri.

Această „ZI A PORȚILOR DESCHISE” face parte dintr-un proiect mai amplu de ieșire în întâmpinarea spectatorilor, prin care Opera Națională Română din Cluj-Napoca își dorește să le ofere tinerilor spectatori un crâmpei din etapele de realizare a unui spectacol, într-un veritabil making-of pe care nu îl vor uita niciodată !