Retro Parada Toamnei 2015: Iubitorii de maşini de epocă îşi dau întâlnire la Cluj-Napoca pe 18 octombrie

masini retro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Retromobil Club România filiala Cluj-Napoca în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca si Cora Cluj, revine la Cluj cu o nouă ediţie a „Retro Paradei de Toamna”.

Retromobil Club România filiala Cluj-Napoca vă invită la întâlnirea de toamna a iubitorilor şi colecţionarilor de maşini de epocă, duminica, 18 octombrie, între orele 10.00 şi 12.00

“Retro Parada Toamnei”, manifestarea așteptată în fiecare toamnă la Cluj, expune automobilele participante în Piaţa Unirii (între orele 10.00 şi 12.00), după care urmează o paradă prin centrul oraşului, pe traseul: Piaţa Unirii – Bul. Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Bul. 21 Decembrie – Piaţa Unirii – Bul. Regele Ferdinand – Str. Gheorghe Bariţiu – Splaiul Independenţei – Podul Garibaldi –  Bul. 1 Decembrie1918, cu punct terminus în parcarea de la Cora, unde maşinile vor staţiona între orele 12.30-14.30, putând fi admirate de clujeni.

Estimăm o participare de peste 45 de automobile de epocăatât din Cluj-Napoca, dar așteptăm și invitati din întreaga ţară. Publicul clujean este așteptat cu interes de participanți, pregătiți să le dea toate informațiile și să le prezinte mașinile înscrise la paradă. Întâlnirea de duminică, 18 octombrie, poate fi începutul unei pasiuni pentru mașinile vechi care să vă aducă în rândul colecționarilor. În fond, fiecare automobilist peste 40 de ani a avut, cândva, o Dacie sau mașină veche.

Manifestarea “Retro Parada Toamnei” este inclusa in programul anual al Retromobil Club Romania şi reprezintă ultima etapa din calendarul competiţional 2015.

Retromobil Club Romania este partener cu Primăria Cluj-Napoca si Hipermarket Cora Cluj în organizarea acestui eveniment.

Articole Noi