Rareş Rusu: “Cer modificarea legii cetateniei romane nr 21/1991”

0
406

Consilierul judeţean PMP, Rareş Rusu cere modificarea Legii cetăţeniei. 

rares rusu pmp
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Statul român are datoria de a oferi cetățenia română tuturor celor care sunt în drept și o merită. Românii din Valea Timocului și din Voivodina își doresc să devină cetățeni ai patriei noastre, fără ca acest lucru să reprezinte lipsă de loialitate față de Serbia.

Noi avem obligația să îi ajutăm să se simtă parte a națiunii române, așa cum îi ajutăm și pe românii din Republica Moldova și din Ucraina să redobândească cetățenia română.

Din punct de vedere juridic există, totuși, o mare diferență între românii din Republica Moldova și Ucraina și cei din Serbia. Basarabenii și bucovinenii de dincolo de Prut redobândesc cetățenia română, pe care familiile lor au pierdut-o în mod abuziv și ilegitim ca urmare a ocupației rusești. Cei din Serbia trăiesc în teritorii care nu au făcut parte din statul român, iar în cazul lor este vorba de dobândirea cetățeniei, un proces mult mai complicat.

De aceea, cer modificarea legii cetățeniei, după modelul croat, care a oferit tuturor etnicilor croați posibilitatea de a obține ușor și simplu cetățenia Republicii Croația.

Avem un bun exemplu în acest sens în comunitatea carașoveană din Banat. Românii de la sud de Dunăre merită și ei șansa de care au beneficiat croații din Caraș-Severin.

Președinte PMP Cluj Napoca