Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Agro Transilvania, societate comercială aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, vor deschide la Dezmir, în incinta pieţei agro-alimentare de gros a Clujului, pentru al doilea an consecutiv, un punct autorizat pentru sacrificarea mieilor.
Punctul pentru sacrificarea mieilor va fi deschis începând din data de 2 aprilie 2015 şi va funcţiona zilnic, între orele 5:00 şi 17:00. Transportul până în incinta Centrului Agro Transilvania este asigurat de autobuzele liniei 8L.
“Demersul nostru are la bază intenţia de a veni în întâmpinarea tuturor celor care îşi doresc să respecte tradiţiile şi să aibă pe masa de Paşti carne proaspătă de miel, din producţia locală. Punctul de sacrificare a mieilor va funcţiona după toate normele igienico-sanitare, astfel încât de Sărbătorile Pascale, atât catolice cât şi ortodoxe, clujenii să poată să-şi aleagă mielul dorit cu maximă încredere, la preţuri decente, având totodată posibilitatea de a vedea şi de a verifica mielul înainte de a fi sacrificat”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Ioan Oleleu.
Menţionăm faptul că punctul de sacrificare a mieilor din incinta Centrului Agro Transilvania este singurul punct autorizat, la ora actuală, din zona municipiului Cluj-Napoca. În momentul de faţă, la nivelul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj se află în procedură de verificare şi autorizare punctele de sacrificare a mieilor din municipiile Turda şi Câmpia Turda precum şi din oraşul Huedin, rezultatul acestor proceduri urmând a fi adus la cunoştinţă publică în zilele următoare. În ceea ce priveşte abatorul din comuna Iara, în această locaţie mieii pot fi sacrificaţi în mod curent, în tot cursul anului.