Reprezentanţii PSD Cluj au transmis un comunicat de presă în care au arătat câteva dintre ultimele măsuri ale actualului Guvenrn, măsuri ce vin în ajutorul cetăţenilor. Conform acestora, Guvernul Ponta „a îndreptat încă o nedreptate” a fostului Guvenrn condus de Emil Boc.
PSD Cluj consideră că ultimele măsuri economice luate de cabinetul Ponta vin direct în sprijinul cetățeanului: suspendarea pe termen nedeterminat a liberalizării prețului gazelor naturale produse în România, destinate consumului populației și sprijinirea cumului pensiei cu salariul pentru bugetari.„Cabinetul Ponta a îndreptat încă o nedreptate a fostului guvern Boc în privința cumului pensiei cu salariul pentru bugetari. Astfel, Parlamentul a aprobat propunerea legislativă inițiată de parlamentari ai PSD-UNPR-PC privind abrogarea prevederilor din legea 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaților din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşete câştigul salarial mediu brut utilizat lafundamentarea bugetului.
De asemenea, în urma negocierilor purtate între Departamentul pentru Energie şi Comisia Europeană, Guvernul Ponta a reuşit suspendarea pe termen nedeterminat a liberalizării prețului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populației şi prelungirea cu cel puțin doi ani şi jumătate dereglementarea pieței gazelor pentru companii” a declarat dl. Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.O altă veste bună din economie este cea privind diminuarea evaziunii fiscale în panificație, după scăderea TVA la pâine. În 2015 Guvernul României va lua în calcul și reducerea TVA la carne, se arată în comunicatul transmis de prezentanţii PSD Cluj.