PSD Cluj a decis să se adreseze instanţelor de judecată dat fiind faptul că PNL Cluj refuză în continuare să respecte şi să acorde semnătura necesară pentru ca un membru al PSD să ocupe fotoliul de consilier judeţean după cum prevede protocolul de colaborare încheiat în 2012.
„PSD Cluj constată cu regret, că PNL Cluj refuză să semeze adresa de înaintare către Consiliul Județean Cluj, privind validarea în funcție a consilierului județean, Cristian Matei, nerespectând astfel, protocolul de colaborare USL semnat în 2012. Conform protocolului și situației prezente, adresa de înaintare trebuia semnată de cei trei președinți ai formațiunilor componente USL, prin care se transmite faptul că respectiva persoană este compatibilă cu funcția de consilier județean și îndeplinește toate condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru a exercita funcția de consilier judetean în cadrul Consiliului Județean Cluj, în lipsa acestei adrese Consiliul Județean Cluj neputând să-l valideze în funcția de consilier județean. Având în vedere că PNL Cluj nu a răspuns la notificarea PSD Cluj privind adresa de înaintare către Consiliul Judetean Cluj, PSD Cluj a apelat la serviciile unui executor judecătoresc, care a trimis notificarea la sediul PNL Cluj, PSD fiind astfel prejudiciat prin lipsa unui consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj. Chiar și în urma acestui demers, PSD Cluj nu a primit nici un răspuns, drept urmare atât organizația cât și dl. Cristian Matei au acționat în instanță PNL Cluj solicitând instanței de judecată să oblige conducerea PNL Cluj să semneze adresa de înaintare către Consiliul Județean Cluj”, se arată într-un comunicat transmis de PSD Cluj.
In România numai daca ii obligi cu instanta fac ceea ce TREBUIE SA FACA!