sâmbătă, aprilie 20, 2024

Program pilot – expoziție interactivă la Opera Națională Română.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Program pilot – expoziția interactivă „All the Suns” deschide stagiunea 2021-2022 a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Centrul Cultural Clujean și Opera Națională Română din Cluj-Napoca adresează o invitație tuturor celor care vor să exploreze un proiect artistic inedit.

Totul, în cadrul unui program pilot la nivelul orașului, prin care se încurajează participarea culturală pentru creșterea stării de bine. 

Suntem încântați să găzduim un astfel de eveniment în deschiderea stagiunii și să putem contribui la o expoziție interactivă, cum nu s-a mai văzut pe scena noastră!

Cu atât mai mult suntem onorați să participăm în cadrul acestui eveniment care va aduce în atenție lucrarea selectată de juriul proiectului european Art & Well-being, „All the Suns”.

Lucrarea este a artistului clujean Radu Cioca. Scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca nu este străină comunității clujene.

Cu siguranță nu a mai fost văzută într-o astfel de ipostază. Invit toți iubitorii de operă la o experiență inedită.

Sunt convins că publicul nostru va primi cu aceeași deschidere ideea unei expoziții de artă pe scena instituției lirice.

(Florin Estefan, Manager General al Operei Naționale Române Cluj-Napoca)

Program pilot – o expoziție interactivă marchează deschiderea stagiunii.

Expoziția interactivă „All the Suns”, care marchează deschiderea stagiunii din acest an a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Este realizată de artistul clujean Radu Cioca în colaborare cu Tudor Câmpean (CG animație) și Teodora Cioca (scenografie).

O colecție de miracole, de lumini solare, pe care în mod normal le experimentăm pe cont propriu, în locuințele noastre, au devenit în aceste perioade de izolare un real spectacol.

Această prezență spirituală, ca un dar de la Soare, care ne certifică conexiunea cu o dimensiune universală, macro, a lumii – va fi acum concentrată într-un spațiu scenografic, încărcat de memoria prezenței publicului și a spectacolelor.

Trăirea personală, singulară, se amplifică, devenind spectacol pe scena Operei, într-o interacțiune aproape unu la unu, dar consumată într-o experiență suprarealistă.

Vizitatorii au posibilitatea de a trece de la stadiul de privitori la cel de actori prin șansa de a păși pe scenă, purtând Soarele cu ei, în această coreografie dinamică și abstractă de lumină.

Sunetul ambiental redă înregistrarea din spațiu a Pământului, realizând o conexiune cu vibrația Universală prin care rezonează totul.  

„All the Suns” a artistului clujean Radu Cioca, selectată de juriul Art & Well-being.

Lucrarea „All the Suns” a artistului clujean Radu Cioca a fost selectată de juriul proiectului european Art & Well-being.

Asta, în cadrul unui apel internațional la care au participat 170 de artiști din 19 țări.

Proiectul Art & Well-being explorează relația dintre artă și starea de bine fizică, psihică, emoțională.

Proiectul este coordonat de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu două galerii de artă din Belgia și Slovenia și un institut de cercetare din Italia. 

Prin inițiativele propuse în cadrul Art & Well-being ne dorim să explorăm potențialul artei de a contribui la starea de bine.

Dar și încurajând, pe de-o parte, artiștii în explorarea și definirea unor practici artistice noi, orientate spre starea lor de bine, dar și a publicului lor.

Pe de altă parte, încurajăm instituțiile de cultură din oraș să adopte această dimensiune a stării de bine.

Vor contribui astfel la definirea unor inițiative artistice exploratorii de reziliență pentru toți cei implicați în ecosistemul cercetării, creării, producției și consumului de artă.

(Claudia Cacovean, Centrul Cultural Clujean)

Expoziție cu intrare gratuită.

Expoziția are loc pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Este deschisă publicului sâmbătă, 25 septembrie în intervalul 12:00 – 20:00 și duminică, 26 septembrie în intervalul 10:00-20:00.

Intrarea este liberă, dar purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentului.

Expoziția este prezentată în cadrul Art & Well-being, proiect cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Este realizată în parteneriat cu Opera Națională Română Cluj-Napoca și cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Cluj-Napoca.

Citește mai multe din ”Divertisment și timp liber”.

Articole Noi