Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă aşteaptă cu un nou program de vizitare atât în secția pavilionară (Palatul Reduta), cât și în secția în aer liber (Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, începând cu 1 iulie 2015.
Programul de vizitare a celor două secții pe perioada verii va fi DE MIERCURI PÂNĂ DUMINICĂ, ÎNTRE ORELE 10-18 (pentru Parcul Etnografic, ultima intrare este la ora 17).
Prețul biletelor rămâne același, 6 lei pentru adulți, 3 lei pentru preșcolari, elevi, studenți și pensionari. Beneficiază de scutire de la plata tarifelor de intrare persoanele cu dizabilităţi, copiii instituţionalizaţi, posesorii cardului ICOM, angajaţii muzeelor din ţară, pe baza legitimaţiei vizate la zi.
În zilele de LUNI și MARȚI, Muzeul va fi ÎNCHIS! Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România. A fost constituit în anul 1922 și a început să funcționeze, oficial, din 1 ianuarie 1923. Este primul muzeu românesc înființat pe baza unui program științific, la a cărui alcătuire au contribuit mari specialiști ai epocii. Clădirea în care se află sediul administrativ al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a luat numele principalei săli din incinta edificiului, denumită „Reduta” (de la fr. redoute = sală de dans).
Parcul Etnografic Romulus Vuia, situat în strada Tăietura Turcului f.n. (lângă Pădurea Hoia), este primul muzeu în aer liber din România, înființat în 1929 şi se regăsește printre cele mai mari muzee în aer liber din Europa, cu o suprafață de 16 hectare.