Prevenire Covid-19: clujenii sancționați pentru nerespectarea măsurilor.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Foto: Arhiva IPJ Cjuj
Foto: Arhiva IPJ Cjuj

La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop” și de polițiști locali, au desfășurat o acțiune, în etape, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și combaterii efectelor negative generate de pandemia de Covid-19.

În acest sens, în intervalul orar 11.00 – 13.00, echipele mixte au acționat în zonele susceptibile de a forma aglomerări de persoane, respectiv lăcașuri de cult și piețe, pentru punerea în aplicare a prevederilor legislației specifice stării de alertă și verificarea agenților economici cărora le este interzisă desfășurarea activității în interior.

Au fost verificate 18 astfel de obiective, fiind legitimate 88 de persoane.

Totodată, au fost controlate 39 de autovehicule în trafic.

În total, nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea unui număr de 26 sancțiuni contravenționale, 12 dintre acestea rezultând din încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice, conform OUG 195/2002 R.

De asemenea, 9 persoane au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, 4 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și o altă persoană conform OUG 97/2005 R.

Cea de-a doua etapă, aferentă intervalului orar 17.00 – 20.00, s-a desfășurat în zona supermarketurilor, teraselor și a altor zone în care se pot forma aglomerări de persoane, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Forțele angrenate au legitimat astfel 126 de persoane și au controlat 26 de operatori economici. În trafic, au fost verificați participanții la trafic și controlate 25 de autovehicule.

Ca urmare a abaterilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 45 de sancțiuni. 29 dintre acestea au fost aplicate în urma neregulilor constate privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea virusului Covid-19.

Au fost, de asemenea, sancționați 10 participanți la trafic, conform OUG 195/2002 R și alte 4 persoane pentru abateri la Legea 61/1991 R.

Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 97/2005 R privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Noi