Cluj: acțiunile polițiștilor în pandemie. O petrecere a fost oprită.

0
483
acțiunile polițiștilor în pandemie, Combaterea răspândirii virusului, cluj24h, știri cluj

Cluj mall actiuniAcțiunile polițiștilor în pandemie: în ultimele 24 de ore polițiștii au acționat pentru a verifica respectarea stării de alertă.

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului Cluj, poliţiştii clujeni au desfăşurat acţiuni de verificare.

Totul, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Acțiunile au avut ca scop respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Acțiunile polițiștilor în pandemie: au participat peste 430 de efective.

În cadrul acţiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei.

cluj actiuni pandemieAstfel, au fost verificate aproximativ:

80 de societăți comerciale,

219 locaţii și obiective de interes,

peste 250 de mijloace de transport persoane,

legitimate aproximativ 1640 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 172 de sancţiuni contravenţionale.

Acestea sunt în valoare de peste 22.500 de lei. Majoritatea dintre acestea pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.

Facem precizarea că evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive s.a.m.d.) sunt intezise.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!,

au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Petrecere privată oprită.

Petrecerea a avut loc la data de 31 ianuarie a.c., iar polițiștii au fost sesizați pentru tulburarea ordinii și a liniștii publice.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au intervenit dintr-un imobil situat în localitatea Căianu – Vamă.

Echipaje de poliție și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj s-au deplasat cu celeritate la fața locului.

La imobilul respectiv a fost identificat un eveniment privat la care ar fi participat 7 persoane.

Urmare aspectelor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.

Pe întreaga perioadă în care este instituită Starea de Alertă, polițiștii vor realiza diferite acțiuni de verificare.

Cetățenii care nu respectă măsurile dispuse riscă amenzi.

Citește și:

Cluj-Napoca: polițiștii continuă activitățile preventive.

Cluj: acțiuni de prevenire și combatere a efectelor COVID-19.

Prevenire Covid-19: clujenii sancționați pentru nerespectarea măsurilor.