Premieră la Teatrul Puck. „Răţuşca cea urâtă” a deschis noua stagiune iar micuţii au fost încântaţi

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În cursul după-amiezii de ieri a aut loc la Teatrul Puck deschiderea noii stagiuni cu o premieră: „Răţuşca cea urâtă”. Copiii au venit însoţiţi de părinţi sau de bunici şi au fost încântaţi de ce au văzut pe scenă. 

Micuţii au fost nerăbdători încă de pe coridor dar după ce au intrat în sală răbdarea a luat sfârşit iar momentele de aşteptare au fost greu de suportat. Curioşi din fire, câţiva copilaşi încercau să afle ce se întâmplă în spatele cortinei şi le mărturiseau celorlalţi ce vedeau acolo.  Cu sala plină, spectacolul începe şi toţi cei prezenţi privesc interesaţi amuzăndu-se.

Povestea lui Hans Christian Andersen a fost adaptată de Ovidiu Pecican şi pusă în scenă de regizoarea Varga Máté Ibolya. Scenografia aparţine lui Epaminonda Tiotiu, iar muzica a fost compusă de Venczel Péter. Asistentul de regie este Angelica Pamfilie. Din distribuţie fac parte actorii: Ramona Atănăsoaie, Frunzina Anghel, Andreea Bolovan, Ionuţ Constantinescu, Iulia Dinescu, Călin Mureşan, Andra Ştefan.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

<<Un ou de lebădă ajunge în cuibul unei raţe domestice, iar din acest ou iese un boboc de „raţă” mai mare, mai altfel, mai „urât” decât celelalte răţuşte. Apariţia bobocului „ieşit din rând” o nelinişteşte pe raţa mamă şi stârneşte adversitatea păsărilor din ogradă. Bobocul de lebădă, văzut ca o răţuşcă urâtă, ajunge în curând ţinta tuturor şicanelor, ciupelilor, ironiilor. Marginalizat şi de propriii săi fraţi, bobocul de lebădă nu are altă cale decât fugă în lume, nutrind speranţa că undeva există un loc pentru el>>. (Varga Máté Ibolya)

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Răţuşca cea urâtă” din această lună vor avea loc duminică, 13, respectiv 27 septembrie, de la orele 11:00 şi 12:30.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Articole Noi