Portret de toamnă – este cel de al 12-lea eveniment al Asociației Alegria destinat copiilor.
Asociația Alegria, împreună cu Hipermarket Cora Cluj, vă invită vineri, 25 noiembrie, între orele 18.00-20.00, la evenimentul Portret de toamnă.
Acesta este parte din cadrul proiectului educativ „Timp de calitate în comunitate”.
Ce se va petrece în cadrul evenimentului Portret de toamnă?
„În cadrul acestui eveniment, vom realiza un portret din frunze, precum și un colaj de toamnă folosind creta colorată și hârtia neagră”, transmit organizatorii.
Obiectivele proiectului sunt:
Obiectiv educativ: dezvoltarea comportamentelor transferabile referitoare la o atitudine corectă față de mediul înconjurător.
Obiectiv social : dezvoltarea abilităților sociale de interacțiune în grupuri prin activități educative de petrecere a timpului liber.
„Proiectul are în vedere consolidarea comunității Alegria.
Mai exact, prin petrecerea unui timp de calitate într-un spațiu neconvențional, cum este un magazin.
Ne dorim să dezvoltăm comportamente transferabile de interacțiune socială și atitudini corecte față de mediul înconjurător.
Mai precis, la fiecare atelier, participanții au o temă legată de scopul proiectului.
Realizează un obiect decorativ sau utilitar, pe care îl duc acasă. Am avut deja mai multe ateliere, cu subiecte interesante”, adaugă organizatorii.
Calendarul celor 14 evenimente propuse:
8 aprilie – Grădina familiei
15 aprilie – Decorațiuni de Paști
6 mai – Fluturi de primăvară
20 mai – Ne pregătim de vacanță
31 mai – Ziua Copilului
22 iulie – Cocktail Time and coffee
5 august – Carte-mparte!
23 septembrie – A venit toamna
7 octombrie – Decorațiuni de toamnă
21 octombrie – Mozaic ceramic
11 noiembrie – Ziua bostanilor prietenoși
25 noiembrie – Portret de toamnă
9 decembrie – Păpușa tradițională
16 decembrie – Fulgi de zăpadă
Atelierele se desfășoară între orele 18.00-20.00, în Galeria Cora Cluj.
Pentru informații suplimentare, vă invităm să accesați pagina de facebook a Asociației Alegria.
Tot pe această pagină puteți vedea cum s-au desfășurat celelalte ateliere.
Cei care doresc, se pot înscrie la contact@asociatiaalegria.ro .
Citește mai multe din „ Divertisment și timp Liber”.