La începutul acestei săptămâni, poliștitii locali clujeni din cadrul Serviciului Inspecție comercială au desfășurat o acțiune în spatele Pieţei Agroalimentare Mărăşti, la garajele cu acces din Calea Dorobanţilor amplasate pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
S-a verificat dacă acestea sunt utilizate în scopul pentru care au fost construite, respectiv pentru gararea autovehiculelor.
Pentru neregulile constatate, respectiv utilizarea garajului ca depozit de legume-fructe, au fost încheiate 2 procese verbale de constatare a contravenţiei, în conformitate cu prevederile HCL 150/2009, în valoare de 3.000 lei.
De asemenea, ca măsură complementară, s-a solicitat Serviciului public de interes local pentru administrarea parcărilor din municipiul Cluj-Napoca anularea/rezilierea abonamentului sau contractului de închiriere pentru terenul ocupat.