PESTE 100 KG DE FRUCTE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTI

0
306
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

politiaPoliţiştii clujeni au confiscat peste 100 de kilograme de fructe, transportate fără documente justificative, în urma unui control în trafic.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 7 Poliţie au efectuat controale pe străzile Traian Vuia şi Calea Someşeni, pentru prevenirea şi combaterea transportului şi a comerţului ilicit de mărfuri, premisă a unor infracţiuni mai grave, precum evaziunea fiscală.

Astfel, în jurul orei 03:30, au fost oprite pentru control, pe Calea Someşeni, din municipiul Cluj-Napoca, două autovehicule cu care se transportau produse agro- alimentare.

Poliţiştii au constatat că două femei transportau fructe, fără îndeplinirea condiţiilor

prevăzute de lege. Cele două conducătoare auto, de 53 şi 55 de ani, din Cluj-Napoca, nu au putut prezenta, în momentul controlului, documente justificative pe marfa transportată.

Acestea au fost sancţionate contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Marfa transportată, aproximativ 100 kg de fructe, a fost confiscată şi predată unei unităţi de profil pentru valorificare. Poliţiştii continuă acţiunile pentru combaterea comerţului ilicit şi a transporturilor ilegale.