În cursul zilei de ieri, duminică 14 ianuarie 2018, am constatat că administrația publică de la Florești este capabilă să se discrediteze doar pentru a atrage atenția cititorilor Cluj24h.ro de la informații importante publicate înainte cu o zi.
Sâmbătă, am publicat articolul „Era de asteptat! LUKACOM INVEST SRL se ocupa de deszapezire la Floresti.” unde am arătat, conform informațiilor postate de administratorul public al comunei pe pagina de facebook cine este firma care a primit prin negociere fără anunț contractul pentru deszăpezire de la Florești. Am și făcut trimitere la articole mai vechi, documentate și cu dovezi. Deranjul a fost atât de mare încât domnul administrator mai avea puțin și făcea și tumbe numai să arate că s-ar fi produs o dezinformare în articolul meu de sâmbătă (nici nu-i de mirare că supărarea a fost atât de mare căci articolul a avut citiri de ordinul miilor în 24 de ore).
Pentru că domnul Goia Ștefan și-a permis să aducă acuze grave (susținând că publicația Cluj24h.ro a dezinformat), cine altcineva dacă nu proprietarul site-ului, este responsabil să protejeze imaginea publicației care în ultimii ani îi informează pe floreșteni cu dovezi clare și cu Legea în vigoare?
Concret, domnul administrator public al comunei Florești, într-o discuție prin comentarii pe pagina sa a mărturisit că firma care a primit contractul pentru deszăpezire este „aceeași care a acționat și în anii trecuți”. A confirmat deci existența legăturilor dintre Lukacom Invest SRL și contractul deținut în acei ani de către Quatro Eco Salub pentru că Primăria Florești cu ei aveau contractul?
Deranjat de articolul de sâmbătă, încă de duminică dimineața, domnul Goia Ștefan a contactat publicația prin comentarii pe site-ul Cluj24h.ro pentru a face precizări susținând că dânsul nu a
„făcut nici o precizare legat de negociere fără anunț. Din contra, pe site-ul primăriei se afla postat in data de 08.12.2017, următorul anunț: Comuna Florești are onoarea sa va invite sa participați la procedura de atribuire a contractului de achiziție publica – „Servicii de deszăpezire in comuna Florești constând în: curățatul manual al zăpezii, curățatul mecanizat al zăpezii, prevenirea si combaterea poleiului, evacuarea zăpezii”.
Mi-am dat seama imediat ce încearcă domnul administrator să facă așa că l-am lăsat să-și facă numărul toată ziua. La propriu, toată ziua, de dimineața până seara târziu, toate comentariile atât pe ziar cât și pe pagina sa sunt publice. Ba chiar am intrat în jocul său pentru că dacă nu o făceam nu puteam să arăt aceste lucruri, astăzi.
În primul rând domnul Goia nu recunoaște că a folosit termenul de „negociere”. Pentru ca lucrurile să fie clare ,este important să știți că o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică se poate face prin mai multe metode, fiecare în condițiile prevăzute de Lege. Una dintre aceste proceduri este negocierea fără publicarea unui anunț de intenție.
Să luam informația domnului administrator așa cum este ea expusă: anunțul postat în data de 8 decembrie 2017. Video mai jos!
Astfel, pentru că domnul Goia a contactat publicația, am „profitat” de ocazie și i-am adresat câteva întrebări la care a refuzat să răspundă și este de înțeles de ce: nu ar fi putut să îmi spună când sau unde au fost publicate celelalte invitații, pe site-ul primăriei nu sunt postate. Nu știu în ce măsură ar fi putut să aibă loc patru astfel de proceduri dată fiind ordinea cronologică a evenimentelor petrecute.
În ședința Consiliului Local Florești din 29 noiembrie 2017, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind „aprobarea demarării unei proceduri de negociere fără publicare a unui anunț de intenție în vederea atribuirii contractului de achiziție publică „Servicii de deszăpezire pe raza comunei Florești” și a documentației de atribuire”.
La acel moment, consilierul juridic al Consiliului Local Floresti i-a informat pe consilieri că cei de la Quatro Eco Salub au trimis notificări în vederea rezilierii contractului de servicii salubrizare stradală și deszăpezire în termen de 30 de zile (prima notificare în 17.10.2017 și a doua notificare în data de 17.11.2017). În această ședință consilierii au aprobat rezilierea contractului cu Quatro Eco Salub și demararea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică prin negociere fără anunț și documentația necesară pentru deszăpezire pe raza comunei. Acest subiect a fost supliementat pe ordinea de zi conform explicației juristului Consiliului Local Florești pentru a fi foarte clar că nu mai există contractul cu Quatro Eco Salub căci spune acesta, ar fi existat riscul ca documentația de atribuire să fie nulă.
Prin urmare, înainte de această dată NU PUTEA EXISTA NICIO NEGOCIERE SAU PROCEDURĂ DE ATRIBUIRE A ACESTUI CONTRACT PENTRU DESZĂPEZIRE!
Mergând mai departe, așa cum domnul Goia afirma, pe site-ul instituției era afișat la data de 8 decembrie 2017 anunțul prin care erau invitați operatorii acestor servicii la negocierea fără publicarea unui anunț. Conform comentariilor domnului administrator, SC Lukacom Invest SRL a fost singura firmă care a onorat invitația. Ce nu știm noi, este numărul invitațiilor trimise și către ce firme, dacă este așa cum spune dânsul.
Anunțul spunea că data limită pentru depunerea ofertei este de 14.12.2017.
În ședința Consiliului local Florești din 18 decembrie 2017 Consiliul Local Florești a aprobat „demararea unei noi proceduri de negociere fără publicare a unui anunț de intenție în vederea atribuirii contractului de achiziție publică „SERVICII DE DESZĂPEZIRE PE RAZA COMUNEI FLOREȘTI” și a documentației de atribuire aferente acestei proceduri de achiziție publică”.
Pe site-ul Primăriei Florești nu există o altă invitație postată după 8 decembrie 2017 cum nu există nici înainte de 8 decembrie 2017. De ce?
Ca o concluzie, vă las pe dumneavoastră să decideți cine dezinformează însă consider că am dovedit cât se poate de clar ce s-a petrecut. S-a încercat captarea atenției asupra unui scandal artificial, după cum puteți vedea nu am scris greșit, este vorba de o procedură în vederea atribuirii contractului de achiziție publică (așa cum a spus domnul Goia) dar prin procedură de negociere fără publicarea unui anunț (așa cum am scris eu). În plus, oricum am pune problema, dacă există vreo dezinformare, aceasta ne-ar conduce tot la site-ul oficial al instituției.