Obeliscul Carolina și statuia Sf. Fecioare Maria au nevoie de lucrări urgente de reabilitare și conservare

ciumeiConsilierul local al PNL, Bîldea Ioan susţine că Statuia Sf. Fecioare Maria – Protectoarea – amplasată în spatele bisericii romano-catolice Sf. Petru de pe pe B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 85 și Obeliscul Carolina din Piața Muzeului au nevoie, în regim de urgență, de lucrări de restaurare și conservare după cum rezultă din studiul de evaluare a stării de degradare făcut de specialistul restaurator atestat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (MCCPN), domnul Zoltan Arpad Kiss.

„În luna mai a acestui an am solicitat primăriei, prin adresa nr. 170612/1/15 mai 2014, să-mi comunice, referitor la statuia Sf. Fecioare Maria, ce proceduri s-au demarat pentru recondiționarea și conservarea monumentului, precum și când se vor finaliza aceste proceduri. Totodată, am solicitat și o informare cu privire la demersurile făcute pentru relocarea statuii în amplasamentul original din mica piață de la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Universității, unde astăzi se află o parcare. În urma acestei solicitări, Primăria Cluj-Napoca a cerut părerea unui expert. Astfel, la începutul lunii iunie, mai precis în 5 iunie 2014, domnul Zoltan Arpad Kiss a finalizat și livrat municipalității datele rezultate în urma analizei stării de degradare a statuii. Din cercetarea făcută pe baza unor foto-documente istorice și a studiilor de specialitate (studiul istoric, expertize tehnice, analize bio-chimice și fizico-mineralogice etc.) întocmite de specialiști restauratori (istorici, arhitecți, ingineri etc.) în piatră, atestați de MCCPN, a rezultat că este nevoie de o intervenție rapidă pentru conservarea și restaurarea acestui monument istoric. Studiul specialistului a cuprins și propuneri pentru intervențiile de restaurare și conservare, lucrări care nu se pot desfășura fără o colaborare cu specialiști în urbanism, istorici ai artelor, ingineri de rezistență, astfel încât această capodoperă a barocului transilvănean, foarte importantă pentru oraș, să fie pusă în valoare în adevăratul sens al cuvântului. Referitor la reamplasare, din păcate, chiar dacă acest lucru a fost promis acum câțiva ani, Primăria, prin angajații de la Urbanism, ridică din umeri. După această evaluare făcută asupra Statuii Fecioarei Maria, domnul Zoltan Arpad Kiss, a făcut o evaluare și a stării monumentului Augusta Carolina, aflat astăzi în Piața Muzeului. Concluziile livrate primăriei în 7 iulie 2014 au fost aceleași ca în cazul Statuii Sf. Fecioare Maria: se impun de urgență lucrări de restaurare și conservare.

carolineiÎn urma acestor două rapoarte, aparatul administrativ al primăriei, prin serviciul Spații Verzi, Ecologie Urbană și Monumente Istorice, a inițiat demersurile pentru achiziția directă a lucrărilor de conservare a acestor monumente în luna iulie. Mai precis au fost finalizate caietele de sarcini. Tot atunci au fost solicitate și eliberate și certificatele de urbanism în scopul lucrărilor de reparație și conservare a celor două monumente. Din păcate însă, din iulie până în prezent, chiar dacă recomandarea specialistului restaurator a fost ca lucrările să fie începute de urgență, nimic nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care vă solicit, domnule primar Emil Boc, să dispuneți cât mai repede achiziția lucrărilor de conservare pentru că orice fel de amânare nu este justificată. Putem salva și pune în valoare, la fel ca în cazul statuii lui Donath, încă două monumente valoroase care vor încânta clujenii dar mai ales turiștii care ne vor vizita orașul, a transmis consilierul local.

Articole Noi