Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că PMP este un proiect născut în eprubetă, iar preşedintele Băsescu greşeşte când investeşte totul pe singură carte, despre Cristian Diaconescu precizând că speră să nu fi fost folosit şi să nu fie obiectivul unui joc politic cinic.
”Continui să cred că PMP este un proiect de laborator, este un partid născut în eprubetă şi a investi într-un partid alcătuit precum substanţele chimice înseamnă pierdere de energie politică şi este, cred, o lovitură pe care o aduce obiectivului unităţii”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu duminică, într-o conferinţă de presă.
În opinia sa, ”preşedintele Traian Băsescu greşeşte când investeşte totul pe o singură carte şi, în felul acesta, nu ajută obiectivul unităţii dreptei”.
Preşedintele Forţei Civice a făcut un comentariu şi legat de candidatul la prezidenţiale al PMP, Cristian Diaconescu, spunând că are cu acesta ”o prietenie veche”.