A fost lansată a șaptea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor
- MOL România va acorda sponsorizări în valoare de 313.500 lei pentru copiii care suferă dedizabilităţi, sunt afectaţi de boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecţiunigrave
- Termenul final pentru depunerea dosarelor de sponsorizare este 30 octombrie 2015
- Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor a fost acordat Asociației de Călărie Terapeutică Hip-Tep din Aiud
- În edițiile anterioare ale programului, MOL România a susținut 109 de proiecte cu peste1.760.000 de lei, în folosul a peste 8.000 de copii
MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a șaptea ediție a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor, care are ca scop finanțarea proiectelor de terapie emoțională sau terapie prin artă pentru copiii cu boli grave sau care se află în proces de recuperare după afecțiuni severe. Sponsorizările, în valoare totală de 313.500 de lei vor fi acordate organizațiilor non-profit care desfășoară astfel de proiecte și care îndeplinesc criteriile de jurizare.
Evenimentul de lansare a celei de-a șaptea ediții a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor s-a desfășurat în Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, în prezența reprezentanților a 17 organizații non-profit care au beneficiat de finanțare în ediția precedentă și care au prezentat proiectele implementate pe parcursul ultimului an.
„Suntem deopotrivă bucuroși și emoționați că reușim de mai bine de șase ani să fim alături de copiii în suferință prin intermediul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Pentru echipa MOL România, beneficiarii acestui program reprezintă un model de curaj și putere. Am fost alături, la bine și la greu, alături de micii luptători și am considerat orice progres medical ca pe o victorie pe care am împărtășit-o.”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.
Premiul MOL pentru Sănătatea Copiilor, decernat anul acesta pentru a doua oară, a revenit Asociației de Călărie Terapeutică Hip-Tep din Aiud, pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 6-a, 2014.
Asociația Hip-Tep, beneficiază la ediția a șaptea a programului de finanțarea maximă disponibilă pentru un proiect, în valoare de 20.000 de lei, fără să se înscrie la concursul de proiecte, și desemnează un membru al juriului.
La rândul său, Asociația Little People România, cea care a fost câștigătoarea primului Premiu MOL pentru Sănătatea Copiilor, a folosit banii primiți în beneficiul copiilor bolnavi de cancer, extinzând activitatea Leului Curajos la Târgu Mureș, în Secția Clinică de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș.
„Pe parcursul derulării proiectelor ediției a șasea a Prograumului MOL – Pentru sănătatea copiilor s-a intensificat colaborarea cu persoanele implicate în sectorul învățământului. Astfel, studenții voluntari care se pregătesc pentru a deveni kinetoterapeuți elaborează articole de specialitate în domeniul hidroterapiei, iar cadrele universitare se implică în supervizarea activității de hipoterapie. De asemenea, asociațiile finanțate au răspuns pozitiv solicitării juriului și au introdus metode și instrumente de măsurare și evaluare profesioniste. Astfel se lărgește aria comunicării terapiilor încă denumite alternative”, a afirmat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.
Prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, o organizație non-guvernamentală poate beneficia de o sumă de maxim 20.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2015 – august 2016. Termenul-limită de depunere a cererilor de finanțare este 30 octombrie 2015, iar fondul total al sponsorizărilor este de 313.500 lei. De la înființare și până în prezent, prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor s-au acordat peste 1.760.000 de lei ONG-urilor care au derulat proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 8.000 de beneficiari în activitățile lor.
Programul MOL – Pentru Sănătatea Copiilor este organizat de Fundația pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Anunțul programului precum și formularul de candidatură pot fi descărcate de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
Dintre proiectele realizate în cadrul ediției a şasea – 2014
Prin proiectele finanțate s-au implementat terapii eficiente pentru copiii cu nevoi speciale: hipoterapie la Aiud, Timișoara și Carei, meloterapie la Sibiu și Timișoara, terapie combinată la Miercurea-Ciuc și Sfântu Gheorghe, terapie prin artă la Suceava, Bacău, Oradea și Zalău, terapie asistată de animale în Hunedoara și Harghita, tabere speciale pentru copiii cu deficiențe de auz și cu boli canceroase, dramaterapie la București, iar proiectul Leul Curajos al Asociației Little People a fost extins la Târgu Mureș.
Asociația Spitalului de Psihiatrie Gh. Preda Sibiu a implementat primul proiect de Spital Cântător din România pentru 88 de copii aflați în îngrijiri de sănătate și tratament de specialitate și a inclus 80 de aparținători din familiile acestor copii. Derulând tot un proiect de meloterapie, Fundația de Abilitare Speranța din Timișoara a realizat o premieră, combinând această terapie cu hipoterapia în colaborare cu Asociația Horsemotion.
Asociația de călărie terapeutică Hip-Tep din Aiud, Asociația Horsemotion din Timișoara și Asociația Equus din Carei au oferit servicii gratuite de hipoterapie pentru 80 de copiii cu diferite dizabilități și au contribuit la organizarea primei conferințe naționale de hipoterapie.
Proiectul implementat de Asociația Little People România, Aventura Leului Curajos, a fost extins la Secția Clinică de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș.
Peste 80 de copii hipoacuzici, purtători de aparate auditive convenționale sau de implant cohlear, au beneficiat de proiectul de terapie prin teatru al Asociației Audiosofia din București, participând și în două tabere și prezentând trei spectacole.
Fundația Hospice Emanuel din Oradea și Asociația Lumina din Luncani, Bacău, au derulat proiecte pentru 45 de copii diagnosticați cu boli amenințătoare de viață sau boli limitatoare de viață.
Terapiile combinate au servit îmbunătățirea situației a 90 de copii care frecventează centre de reabilitare din zona Ciucului și din Covasna. Asociația Prosperitas Vitae și Asociația pentru Protecția Familiei Életfa au urmărit creșterea efectelor benefice ale diferitelor metode de terapie.
Asociaţia Kozmutza Flóra din Cluj a implementat proiectul de Hidroterapie pentru 10 copii cu deficiențe multiple și cu autism, școlarizați la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz, incluzând 10 studenți voluntari.
La unicul centru de boli rare din țară, Asociația Prader Willi din Zalău a organizat ședințe de terapie prin artă pentru 45 de copii. Prin proiectul Asociației Licuricii din Suceava, au beneficiat de terapie prin artă 20 de copii cu diabet.
Terapia asistată de animale (câini și ecvide) a fost oferită prin proiectele derulate de Asociația Elf din Miercurea-Ciuc și Asociația Umanitară Ioana din Clopotiva, Hunedoara, beneficiari fiind 54 de copii din centre de plasament și centre de pedagogie curativă.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă din domeniul petrolului și gazelor naturale, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o echipă dinamică de 27.000 de angajați în întreaga lume și o tradiție de peste 100 de ani în domeniul petrolier. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 14 țări. Grupul controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, deasemenea, o rețea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 11 țări, din care aproximativ 200 în România.
Despre Fundația pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.