Consilierii locali ai comunei Floreşti au avut, din nou, pe ordinea de zi proiectul unui dezvoltator imobiliar pe care l-au împiedicat să construiască până acum. De ce până acum? Probabil că procesul deschis în instanţă şi pe bună dreptate i-a trezit pe unii consilieri, astfel că de această dată au aprobat proiectul său.
De această dată însă, nu vom dicuta despre excesul de putere pe care constructorul l-a reclamat la adresa consilierilor, căci la ultima şedinţă lucruri cât se poate de bizare au fost scoase în evidenţă de unii consilieri, ba mai mult, şi-au arătat ipocrizia pe faţă.
Astfel, proiectul de ordinea de zi făcea referire la „aprobarea documentației pentru PUD ” Construire 3 imobile de locuințe colective P+2E”, situate în localitatea Florești, str. Șesul de sus, f.n, beneficiar SC SRB IMOBIL SRL”, a fost aprobat cu un vot peste cele necesare.
Primul care a sărit să comenteze acest subiect este consilierul PNL, Laar Andras care le-a spus celor prezenţi: „Drumul care va fi cedat către Primărie, da este în regulă dar nu merge din păcate nicăieri. Deserveşte doar proprietatea unde vor fi blocurile. Nu am nimic împotriva lucrării, dar drumul nu duce nicăieri. Nu va beneficia comunitatea de el ci doar cei care vor sta în acele imobile”.
Consilierul local PDL, Ovidiu Coroian a cerut ca un reprezentant al Serviciului de Urbanism să le explice dacă s-a realizat modificarea cerută la şedinţa anterioară conform căreia în proiect trebuia să fie modificată lăţimea carosabilului. Mai exact acesta trebuia să aibă nu o lăţime de 5 metri cum a fost iniţial prevăzut ci de 6 metri (n.red. fara partea de trotuar). Lucru ce de altfel s-a petrecut.
Cu o oarecare ipocrizie atentând de-a dreptul la inteligenţa consilierului, de parcă nu ştia toată sala că acele blocuri nu există, totul este deocamdată pe hârtie şi preţ de 6 luni consilierii au avut grijă să îl ţină aşa, primarul răspunde:
„Ce să vă confirme cei de la urbanism? S-o cosntruit acel drum? Este doar la nivel de hârtie, nu există în realitate acel drum”.
„S-au modificat toate planşele şi au fost date la primărie”, a spus şi consilierul local PSD, Călin Vodă.
Constructorul a dorit să intervină şi le-a spus consilierilor locali: „Eu am supus aprobării un proiectul acela pentru blocuri. Eu fac o donaţie de bună voie comunei Floreşti în valoare de 35.000 de euro, acel drum în jur de 800 de metri pătraţi. Eu nu sunt obligat să dau acest drum”.
Consilirul PNL, Laar Andras s-a arătat deranjat de cuvântul „donaţie” şi insistă că drumul nu duce nicăeri.
Primarul a intervenit din nou şi l-a acuzat pe constructor că nu şi-a putut pune în aplicare o iniţiativă mai veche din cauză că omul ar fi construi nişte garaje pe o porţiune de teren. Constructrul i-a răspuns că el nu are puterea de a decide demolarea lor pentru că nu îi aparţin. Mai mult, acesta a explicat că dacă domnul primar nu a reuşit să facă drumul pe care şi l-a dorit este pentru că cetăţenii ce deţin acolo teren nu au fost de acord să cedeze teren.
Discuţiile destul de aprinse au continuat, însă puţini au îndraznit să o vadă pe cea dreaptă aşa că revine consilierul PSD, Călin Vodă şi spune: „Domnule Laar, cu tot respectul, de câteva şedinţe îi cerem domnului să cedeze drumul şi după ce l-a predat acum două şedinţe, acum spunem că nu e bun drumul, dar noi i-am cerut să cedeze. Acum o întoarcem că nu ne mai trebuie că nu prea e bun”.
Consilierul local PNL, Laar Andras insistă să spună că drumul nu duce decât la construcţie. Nu ştim unde şi-ar fi dorit dânsul să ducă acel drum, poate la Roma. Ce frumos ar fi fost un drum de la Floreşti la Roma, doar o linie de tranport în comun ar mai fi lipsit.
Consilierul PDL, Nicu Oltean spune la rândul său: „Noi suntem aici să aprobăm un PUD pentru 3 blocuri. Are nevoie de drum de acces. Nu intră nici la donaţii nici la cedare. E obligaţia constructorului să facă acces în zonă. Iar drumul care l-au cedat ceilalţi cetăţeni la capătul terenului dânsului pentru ca să deschidă sau să creeze o breşă între Dumitru Mocanu şi eventual capătul Floreştiului înspre Luna, trebuie toţi proprietarii din zonă să dea declaraţie notarială că sunt de acord. Acel tabel semnat trebuie dus la notar pentru ca mâine cineva din ăia 10 să nu se răzgândească, iar construcţia dumenavoastră o să o discutăm atunci”.
Arhitectul şef, Alexandru Lădariu a venit şi i-a lămurit pe toţi în privinţa lăţimii.
„Ceea ce depăşeşte 30 de metri trebuie să aibă 7 metri lăţime. La şedinţa trecută a fost un drum de 5 metri carosabil plus trotuare. Atunci am spus că nu corespunde şi ar trebui să aibă 6 metri. Dumneavoastră veţi decide cum veţi analiza acest proiect ţinând cont de câteva aspecte. Din câte am priceput este în vecinătatea unor locuinţe colective şi locuinţe individuale. Distanţele până la limitatele de proprietate sunt corecte. Am perceput problema din acest punct de vedere, vecinătatea locuinţelor individuale”, a spus Alexandru Lădariu.
Ei bine, facem precizarea că în zonă mai sunt construite blocuri, această construcţie nu contravine regimului de înălţime şi nu încalcă reglementările în vigoare. Prin urmare, se pare că lucrurile au fost lămurite, iar constructorul are un proiect perfect în regulă, singura problemă este că drumul ce doreşte să îl cedeze va duce la blocurile ce vor fi cnstruite şi nu la Roma, dar şi 2 persoane care se tot opun de vreme bună, şi care vin la fiecare şedinţă să împiedice acest proiect.
„Acest drum nu duce niciunde, deci bine spune domnul primar, să nu fim induşi în eroare şi să facem acest drum din banii noştri. Acest drum va fi strict pentru dânsul. Pe acolo n-o să mai circule şi alticineva”, a spus bărbatul deranjat de construcţie.
Ei bine, nu ştim exact dacă domnul primar a avut dreptate, căci din ce a spus arhitectul şef, pare oarecum contrazis. Consilierul local PSD, Julien Muntean intervine şi îi explică cetăţeanului că drumul va fi construit din banii constructorului nu din bani publici, dar cetăţeanul devine iritat, ridică tonul şi îi spune cu fermitate consilierului să nu-l întrerupă.
Consilierii i-au spus bărbatului că nu se cuvine un astfel de comportament şi mai ales să închidă gura unui consilier, iar dacă doreşte poate să ia locul oricăruia în Consiliul Local.
Ciudată discuţie între cei prezenţi, mai ales că se poate observa clar că deşi dezvoltatorul imobiliar are un proiect viabil pentru zona respectivă, a fost refuzat în repetate rânduri de aproape 7 luni. Mai mult, se mai poate observa şi bătaia de joc ce i-a fost aplicată acestui constructor care a fost purtat şi învârtit pe degete de anumiţi consilieri care au întrunit numărul necesar de voturi pentru ca acest proiect să nu treacă de Consiliul Local deşi era legal, iar constructorul a făcut toate modificările cerute indiferent cât de mărunte. Desigur, paguba produsă prin refuzul repetat nu va fi acoperită de nimeni.
Proiectul a fost votat de consilieri şi a trecut la mustaţă, cu 10 voturi pentru şi 7 abţineri.
Citeşte şi: