Ioan Rus a vorbit la Cluj despre autostrada Transilvania şi Master Plan-ul General al Transporturilor

Ioan Rus cu altiiMinistrul Transporturilor, Ioan Rus a fost prezent astăzi la Cluj-Napoca, iar în cadrul vizitei sale a oferit detalii despre autostradă precum şi despre Noul Master Plan General al Transporturilor.

Conform lui Ioan Rus, judeţul nostru va fi legat de celelalte regiuni ale ţării precum şi de Europa în aproximativ 2 ani. Lucrările la tronsonul Gilău-Nădlac sunt în desfăşurare, iar legat de lucrările ce vor lega Autostrada Transilvania de DN1 la Mărtineşti, acestea vor începe cel mai probabil undeva în primăvara anului viitor.

Lucrările ce au rămas de finalizat la Autostrada Transilvania vor fi finanţate din bani proveniţi din acciza la carburanţi.

„Vom avea o autostradă care vine din Nădlac se duce până în Pecica, de acolo este drum naţional şi apoi intrii pe autostradă până în Timişoara. Anul viitor se vor termina şi astea vom avea autostradă, prima să spunem care leagă două oraşe importante Arad şi Timişoara de Europa în vara viitoare”, a explicat Mininistrul Transporturilor.

Acesta a mai spus că Master Planul General al Transporturilor va fi transformat în Program Operaţional, iar spre sfârşitul lunii noiembrie se va şti ccare sunt termenele exacte pentru construirea de drumuri chiar şi cel care va lega Transilvania de Moldova.

harta transporturi 1 harta transporturi 2

harta transporturi 3 harta transporturi

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Noi