Început de an în siguranţă. Poliţiştii clujeni au fost pe străzi şi i-au sancţionat pe cei care n-au respectat legea.

politia
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

În perioada 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, poliţiştii clujeni au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

Pentru siguranţa cetăţenilor, în această perioadă, poliţiştii clujeni au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, precum şi a siguranţei rutiere, au făcut ca oamenii să se bucure în linişte atât în noaptea de revelion cât şi în primele zile ale noului An.

În această perioadă, poliţiştii au constatat 33 de infracţiuni (judiciare, silvice, rutiere şi la regimul materiilor explozive). Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 322 de sancţiuni, în valoare de circa 47.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 12.500 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 66 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 227 de sancţiuni contravenţionale, 62 dintre acestea fiind aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, iar 1 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, poliţiştii au retras 3 certificate de înmatriculare şi au reţinut 15 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 1 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 3 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj